V-a interesat vreodată să știți ce se întâmplă într-o
cameră de hotel? Câte povești de viață sau de iubire se pot scrie, câte drame
se pot petrece, câte întâlniri sau despărțiri au loc? O cameră banală poate deveni locul unde nu se
întâmplă nimic sau, dimpotrivă, au loc tot felul de fapte care marchează femei, bărbați, căsătoriți sau nu, prieteni,
colegi.
V-ați întrebat vreoată ce se poate face în 10 minute?
Poți să citești, să scrii o scrisoare, să manânci ceva, să faci o cafea, poți
să te îndrăgostești sau să te dezîndrăgostești? Sigur, îmi veți spune că multe alte
lucruri se pot face și desface în 10 minute.
Teatrul Godot ne-a invitat la cel mai nou spectacol al
său, Hotel Godot, prezentat în
streaming. Este vorba despre mini
teatru, piese de 10 minute, extrem de populare în America. Prima culegere de
astfel de piese a apărut prin 1923, o antologie semnată de Arthur Sschnitzler,
August Strindberg, Ferenc Molnar, dar adevăratul „debut” a avut loc în 1977 la un festival de piese noi
americane. De la an la an, popularitatea acestor mini secvențe a crescut și
mulți dramaturgi consacrați și-au încercat puterile în acest domeniu. Nu
necesită decoruri multe și sofisticate, nici o regie complicată, nici mulți
actori. Un fel de pilule, cu acțiune concentrată și imediată despre viață. Ele doar sugerează o situație, fără a se
complica în explicații sau tirade lungi, iar tu, spectator rămâi cu povestea. Astfel,
Teatrul Godot ne-a dat voie să intrăm în vârful picioarelor și să ne uităm nu
pe gaura cheii, în camerele Hotelului Godot și să aflăm ce se petrece. Nu putem
sta mai mult de 10 minute, dacă e mult sau puțin, nu știm. Niciuna dintre cele
10 piese nu au legătură între ele, fiecare abordează un alt subiect, singurul
fir conducător este că acțiunea se desfășoară în câteo cameră de hotel.
Doi tineri care trec prin diverse etape de viață,
dispariția unui soț neanunțată de soție la poliție (poți deduce căea l-a
omorât), un tip încercă să agațe o fată care citește o carte, in parc (săraca
fată bogată care mimează că e sătulă de
prea mult bine, caută un om simplu care și el mimează că e altcineva), un el o
cere pe ea de nevastă, dar ea nu crede în evoluția relației, o relație între
doi bărbați care depind profesional unul de altul, adică simple povești,
aparent banale. Situații pe care le putem trăi și noi, nu în 10 minute, ci
într-o viață.
Actorul George Remeș „joacă” rolul de director de
scenă al spectacolului, cel care a
căutat, adaptat, tradus piesele scurte, scrise de mai mulți autori și a
alcătuit o distribuție formată din actori tineri (Vlad Brumaru, Ana Maria Pop,
Vlad Ionuț Popescu, Andrada Fuscaș, David Drugaru, Ana Radu) care s-au remarcat
prin prospețimea jocului, prin energia degajată, prin căldura cu care și-a
tratat personajele.
Ceea ce m-a contrariat un pic este lipsa unor date mai
concrete din fișa de spectacol (autori texte, semnatar cadru scenografic), iar
„trasul de limbă” nu a dat nici el rezultate. Pot înțelege
modestia realizatorilor de a lăsa prim planul actorilor, dar mi-ar fi plăcut să
știu mai multe.
Teatrul Godot- HotelGodot. 10 piese scurte. Producător și director de scenă:
George Remeș. Sound design: Ștefan Rădulescu. Distribuția: Vlad
Brumaru, Ana Maria Pop, Vlad Ionuț Popescu, Andrada Fuscaș, David Drugaru, Ana
Radu. Data vizionării: 22 decembrie 2021.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu