40 de hoți și 3 purceluși la Ploiești

 

Aniversarea celor 70 de ani de teatru pentru copii din Ploiești a coincis cu cea de a treia ediție a Festivalului international de teatru pentru copii și tineret Imaginarium, organizat de Teatrul “Toma Caragiu”, secția de animație “Imaginario”.

Festivalul a aliniat la start, timp de 6 zile, trupe din România, Spania, Italia și Slovenia. S-a jucat în spații neconvenționale, în cele 2 săli ale teatrului, cu un public entuziast, recptiv, dornic de povești.

Ultima zi a festivalului a adus la rampă, în premieră,  cunoscuta poveste  Ali Baba și  cei 40 de hoți, într-o versiune semnată de Oana Leahu. Pasionată de poveștile din O mie și una de nopți, Oana Leahu, regizor și cadru didactic, decan al Facultății de Arte în Limba Română de la Universitatea de Arte din Târgu- Mureș, nu se află la prima montare inspirată de fascinanta lume arabă. Cu ceva timp în urmă a montat la Teatrul de marionete din Arad, Aladin și lampa fermecată, fiind primul spectacol cu marionete cu fire lungi din Ardeal după 1990.

Ali Baba și cei 40 de hoți este alături de Sinbad Marinarul și Aladin și lampa fermecată, una dintre cele mai cunoscute povești din O mie și una de nopți, montată pe scenele românești. Povestea tăietorului de lemne, sărac, care abia își ducea traiul de pe o zi pe alta și a celor 40 de hoți este fascinantă, plină de suspans, de învățăminte, alertă. Descoperirea unei peșteri cu nebănuite comori îi aduce lui Ali Baba speranța unui trai mai bun. Dar ce te faci că peștera era a temutului Hasarak, căpetenia hoților? Isteț, ajutat de prietenul lui necuvântător, măgărușul Grey, Ali Baba îi dovedește pe hoți.

Spectacolul Oanei Leahu începe cu oprirea în deșert a unei caravane cu pelerini. Un  popas necesar  pentru “ca să treacă timpul mai ușor noaptea și călătoria mai puțin apăsătoare”. Unul dintre pelerini propune ca fiecare să spună o poveste, la fiecare oprire.  Și așa, încet-încet se țese povestea lui Ali Baba.  Spectacolul mizează pe idea că destinul poate lucra în favoarea ta, dacă știi să profiți. “Să iubești, să visezi și să speri/ Te apără de ale vieții grele poveri/ Și astfel înveți o lecție simplă și adevărată:/Să trăiești frumos clipa ce ți-e dată” se spune într-un câtecel a cărui muzică (precum și a întregii reprezentații este compusă de Cari Tibor, afirmat, în ultimul timp, ca și compozitorul preferat al regizorilor de teatru pentru copii). Muzica are ritm, este cantabilă, ilustrează, subliniază acțiunea piesei și accentuează evoluția personajelor.

Păpușile realizate de Eugenia Tărășescu Jianu sunt extrem de expresive. Hoții, de exemplu, au fiecare altă expresie, caracteristici diferite. Sunt trei actori care îi mânuiesc. Atașat de trupul lor este câte un butoi din care “țâșnesc” niște păpuși mici, bibabo, măștile de pe fața actorilor sunt supra dimensionate. Mai sunt niște hoți siluete. Păpușile au chipuri grotești, caricaturale, nici cele pozitive nu sunt de expoziție, ilustrând în general caracterul lacom și rău (la hoți). Simpatic și prietenos este conceput măgărușul Grey, o marionetă cu tijă, animăluțul bun la toate. Sunt folosite în spectacol diverse tipuri de mânuire de la wayang, bibabo. marionetă, atent lucrate de păpușari. Predomină albul (costume, dune de nisip), negrul la costumele hoților. Albul și negrul subliniază contrasul bun-rău din poveste.  Peștera este dominate de stânci negre, cu leduri verzi și roșii (sugerând pietrele prețioase). Oana Leahu nu a folosit proiecția video, ci doar niște proiectoare care luminează un ecran în fundal.

Neavând o distribuție pe roluri (pentru că unii joacă mai multe partituri) am să-i enumăr în ordinea de pe afiș: Nelu Neagoe, Ana Maria Orbean, Ioana Roșu, Lucian Orbean, Lizica Sterea, Paul Niculae, Diana Uță, Lăcrămioara Bradoschi. Fiecare dintre ei și-a creat personajul/personajele cu minuție. Apropo, afișul este foarte sugestiv conceput. O stâncă-mască mai mare pe niște picioare minuscule (șeful hoților) din care hoții ies de peste tot, din ochi, din gură, din lateral, o scară miniaturală îi duce pe unii spre partea superioară. La prima vedere ai putea să te sperii, dar ținând cont de cheia grotesc caricaturală a personajelor, ideea mi s-a părut reușită.

Oana Leahu a gândit un spectacol simplu, fără artificii tehnice pentru ca spectatorul să fie atras de poveste, de personaje, de acțiune.

Nu pot să trec cu vederea un alt spectacol al secției pentru copii a Teatrului “Toma Caragiu”, tot o premieră, care nu a fost prezentată în festival și vizionată cu ceva timp în urmă: Cei trei purceluși,în viziunea regizorală a lui Daniel Stanciu.

Cunoscuta poveste a lui Serghei Mihailov (1913-2009) în care eroii sunt niște purceluși simpatici și jucăuși.  Amenințați de un lup înfometat,ei caută să scape. Pentru a se apăra, fiecare își construiește o căsuță. Șoric, cel mai mare dintre frați, crede că o căsuță din paie îl poate ajuta. Al doilea frate, Babic, construiește o casă din lut, iar cel mai mic, Codiță, una din cărămidă. Textul scris de Daniel Stanciu păstrează linia poveștii clasice, dar abundă și în situații și replici hazoase, pline de umor de care se pot amuza și părinții și bunicii, cântecele din spectacol sunt vesele și ușor de fredonat, iar linia melodică ușor de recunoscut. Cuvântul de ordine este voia bună, joaca de-a povestea, de-a joaca pentru că cei mici sunt invitați să participe.

Mi-a plăcut că regizorul și actorul Daniel Stanciu a folosit marionetele cu fire scurte,  modalitate de mânuire din ce în ce mai rar uzitată de teatrele de animație. Cei trei purceluși sunt extrem de simpatici, au mici detalii de îmbrăcăminte sau accesorii care să-i diferențieze și, cel mai important, sunt mânuiți atent de Nelu Neagoe, Ioana Roșu și Ana Maria Orbean. La fel și Lupul (Lucian Orbean). Lăcrămioara Bradoschi în Povestitorul are nerv și energie. O singură mențiune aș avea: sunt unele momente, e drept puține, în care se văd mâinile mânuitorilor. Mihai Androne și Compania Hai-Hui au conceput scenografia spectacolului care este colorată, funcțională. Un spectacol agreabil, o poveste cursivă în care este vorba de nevoia de a ne ajuta între noi la nevoie, de a ne uni în fața unui pericol ce poate apărea.