O declarație de iubire

 

Nu m-am ferit niciodată să spun că sunt o mare amatoare de biografii, memorii, jurnale, amintiri. Citesc cu nesaț cam tot ce apare, “roasă”de curiozitate, avidă de informații, dornică să știu, să aflu mai multe despre omul prezentat, despre cariera, despre personalitatea lui, despre părerile lui legate de lume și viață.

Cartea lui Răzvan Ionescu Ce mult v-am iubit…m-am atras de la prima pagină. Îl știam pe Răzvan Ionescu, actorul de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, mai ales de la Teatrul Bulandra, de la Național, din filme, de la radio sau tv. Îl știam pe Răzvan Ionescu, poetul sensibil (Obiecte pierdute), îl urmărisem la diferite dezbateri televizate, știam că a absolvit Institutul teologic, citisem unele lucruri scrise de el.

Cartea apărută la editura Creator din Brașov este o declarație de iubire pentru o mulțime de oameni care au însemnat ceva în viața și cariera sa, un omagiu adus unor actori cu care am crescut, pe care i-am admirat, venerat. O carte despre oameni, spectacole, întâmplări amuzante, întâlniri spirituale, marcante, toate observate atent, cu umor, din interior.”Ce mult v-am iubit! Mult și pe mulți. Oameni de teatru și de film, profesori, poeți, scriitori, artiști plastici, oameni simpli sau regi, cărți și încăperi în care s-a așezat o lume de amintiri ce-și așteaptă cuminte rândul la uitare”, scrie în prefață autorul.

Cartea se deschide cu un vibrat capitol dedicat “îngerului de la fereastră”, celui care “a iubit această lume pentru care a ars în solitudine și austeritate”, poetul și actorul Emil Botta. Când l-a cunoscut, Răzvan Ionescu avea 15 ani, l-a urmărit timid și l-a venerat. Rândurile scrise despre Botta sunt pline de admirație, presărate cu versurile marelui actor, Domnul Amărăciune, posesor al unui destin trist printre actorii noștri.

Un alt capitol aparte este dedicat lui Octavian Cotescu, Meșteru’, profesorul adulat de generații întregi de studenți. “A fost Profesorul meu. Singurul. Unicul. Fără asemănare. Uriaș actor. Și cu o înmiit potențată vocație pedagogică.” Din fiecare rând scris se simte prețuirea pe care învățăcelul o are pentru maestrul alături de care a jucat ani de zile, emoția declanșată de amintirile acumulate. Se mai simte și multă emoție în descrierea unor pasaje, emoție transmisă și trăită și de cititor.

În ordinea intrării în scenă urmează un portret al Ilenei Predescu, despre care Irina Petrescu spunea:” Pentru că ea, un fluture, o bătaie de vânt era doar ca să fie și nu ca să arate  că este!”. Și Răzvan Ionescu are o admirație nestinsă pentru doamna Predescu pe care a urmărit-o în spectacole antologice încă înainte de a-i fi coleg. Despre Dan Nuțu, pe care l-a cunoscut destul de puțin, scrie: “Același adevăr, aceeași naturalețe filtrate, unice fără egal, în ciuda celor care au încercat să-l claseze în categoria unui James Dean autohton. Dan Nuțu a fost și a rămas un inclasabil, pentru că Dan Nuțu a fost și a rămas Dan Nuțu. Cu profunzimile și farsele lui năucitoare”. Irina Petrescu, care i-a fost prietenă lui Răzvan și cu care vorbea despre teatru, despre cărți, cu care a împărțit scena, dar și ceaiurile de ceas de taină este descrisă cu căldură. Gina Patrichi, actrița căruia îi dedică un capitol consistent intitulat:”Perla din marea ochilor ei”. Mai citim amintiri legate de Ovidiu Schumacher, care i-a fost profesor la IATC și apoi coleg prețuit, Florian Pittiș, “Ariel, un spirit, un fel de guru al unei generații care nu avea accces la informație” și care pe lângă rolurile din teatru ne-a oferit remarcabile recitaluri de muzică și poezie. Când scrie despre Dina Cocea se simte existența unor nuanțe subiective, pentru că unele acțiuni ale marii actrițe au fost contestate după 1989. Dintre amintirile lui Răzvan Ionescu nu puteau lipsi cele legate de Adrian Pintea pe care le deapănă într-o scrisoare adresată actorului. Emoție, regrete, prietenie, versuri de la un prieten către alt prieten.

Sunt alte capitole în carte dedicate oamenilor din radio, de la teatrul radiofonic, “ochiul magic dintr-o cutie de lemn”, apoi despre “anonimii sau cei fără de care nu se poate”(regizori tehnici, figuranți, tehnicieni de scenă, luminiști, sunetiști). Un capitol scris cu umor este cel intitulat “replici, bâlbe, poante, haz” pentru că lumea teatrului e plină de “întâmplări amuzante, replici acide, spontaneități necruțătoare, farse mai mult sau mai puțin amicale.” Iubitor de muzică, Răzvan Ionescu dedică un capitol consistent cântărețului american Bruce Springsteen, starul rock, laureat al unui Premiu Oscar, autor a zeci de hit-uri.

O amintire din copilărie despre vizita la Mănăstirea Suzana, unde a mers cu părinții,  cu lămuriri ce țin de teologie, cu referire la părintele Anania (și dramaturg), la călugărul Pimen (arhiepiscop de Rădăuți și al Bucovinei), pot face dovada că dorința lui Răzvan Ionescu de a absolvi și Institutul de teologie nu este întâmplătoare.

Amintirile lui Răzvan Ionescu sunt stufoase, scrise cu talent, cu umor, cu duioșie, cu respect. Cartea are o mare doză de subiectivism și e normal să fie așa, dar are o poezie a ei, degajă emoție, tristețe uneori. Autorul are și momente de furie atunci când scrie de Tamara Dobrin, cea care tăia și spânzura în cultura română. Ce mult v-am iubit este cartea unui om citit, educat, care a văzut mult teatru, amintindu-și cu lux de amănunte spectacole, care a trăit din plin. Cartea are multe fotografii, dar și note de subsol și este scoasă în condiții grafice bune.

Mă alătur declarației de iubire al lui Răzvan Ionescu pentru că pe mulți dintre “eroii” lui i-am iubit și eu.

 

Răzvan Ionescu- Ce mult v-am iubit…Amintiri I. Editura Creator, Brașov, 2022, 368 pagini.