Teatrul Toma Caragiu din Ploiești a organizat cea de-a zecea ediție a Festivalului de Teatru Toma Caragiu (2-6 decembrrie 2020), cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și al Asociație Viitor Art online, ca multe alte instituții de cultură. În condițiile cu totul speciale impuse de pandemia sanitară, teatrele orgnizatoare de evenimente au decis să continuie tradiția festivalurilor proprii pentru a rămâne în conștiința publicului și pentru ca festivalul să nu dispară. Despre avantajele sau dezavantajele transmiterii online s-a tot discutat și, probabil, că se vor face studii și analize pentru a vedea ce și cât au însemnat ele pentru instituțiile respective. Într-un comunicat de presă se spunea: „Având în vedere contextul actual, ce reclamă noi repoziționări și asumări, am ales să așezăm ediția din acest an a Festivalului sub semnul conceptului de IDENTITATE. Într-un cotidian al schimbării, perspectivele deschise de constanta investigare a ideii de identitate, personală sau colectivă, de gen, socială, națională, etnică sau vizuală, sunt multiple, iar această temă complexă și ofertantă devine, totodată, și necesară”.
Centrul coregrafic independent Linotip este un studio independent de producție și difuzare de spectacole de dans contemporan, înființat în aprilie 2016 de niște “visători cu imaginație”: Arcadie Rusu, Ioana Marchidan, Hermina Stănciulescu și Alexandru Suciu. Spectacolul Ioanei Marchidan Reverse Discourse prezentat în festival este un onewoman show despre corp, despre mișcările lui, uneori haotice, dezgolite, intime, despre ce poate vorbi corpul într-un dialog inversat cu el însuși. “Am folosit corpul ca pe un mediu de conectare vizuală la un dialog absurd. Un dialog corporal expus în replici cu temporalitati distincte, care nu se intersectează aproape niciodată. Un dialog organic care expune perspectivele dominator-supus în multiple ipostaze ce conturează trecutul și prezentul. Un dialog somatic ce animă traumele înmagazinate în memoria noastră colectivă și individuală. Un dialog visceral despre asumarea puterii și exploatarea ei în direcții predominant dictatoriale, manipulatoare”, spune creatoare și interpreta spectacolului. Ioana Marchidan respiră prin toți porii, prin toți mușchii bucuria de a dansa, de a se simți femeie, liberă, independentă, asumată. Un spate gol unde fiecare fibră se încordează și poate spune o poveste. Spectacolul te provoacă pe tine spectator să înțelegi, să descifrezi, să descoperi, să traduci mișcările sigure, unduitoare, nervoase care, aici, devine replici. Provocare pentru spectator, provocare pentru dansator și un mesaj subtil despre feminitate și feminism.
Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Linotip-Centru Independent Coregrafic București, Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, Caro Cultura București, Teatrul de Stat din Constanța, Teatrul „Fani Tardini” Galați, teatrul gazdă au prezentat spectacole diverse ca gen și tematică, ca mijloace de expresie artistică, de la comedie la dramă, la coregrafie, improvizații. Mi-aș fi dorit să le văd pe toate, dar suprapunerea cu alt festival m-a determinat să fac slalom și să „merg” la trei spectacole pe zi, așa cum făceam în tinerețe. Ce ți-e și cu pandemia asta!
Salieri, spectacolul prezentat de Caro Cultura București (un proiect independent, care își propune să contribuie la reconstrucția culturală a Bucureștiului și să devină o platformă de dialog pentru mediile artistice și industriile creative), a adus în prim plan nu numai povestea lui Antonio Salieri, rivalul lui Mozart, ci și vulcanica forță artistică a lui Marius Bodochi. Marcel Țop, semnatarul scenariului, al regiei, dar și interpret în spectacol, a pornit de la corespondența și viețile celor doi compozitori. Salieri este prezentat, între legendă și adevăr, ca un compozitor controversat, nu lipsit de talent, ce a avut ghinionul să fie contemporan cu Mozart. Se încearcă o reabilitare a lui Salieri, creionând un portret din linii precise, dar clare, și mult mai blânde. Trăim într-o lume în care mediocritatea este la ea acasă și e ridicată la rang de putere, în care sunt demolate, desființate, hulite destine și oameni. La fel ca și pe vremea lui Mozart și Salieri. Marius Bodochi face din Salieri un personaj când puternic, lucid, credibil, când ros de îndoieli, plin de spaime, rătăcitor prin meandrele vieții, înzestrându-l cu o mare forță de expresie, împrumutându-i din sensibilitatea sa, jucând emoția și tragismul personajului cu măsură, fără excese, îl umanizează. Nuanțarea gradată a trăirilor eroului său până la identificarea cu acesta, tonalitățile glasului, când tunătoare, când blânde și ironice fac din Salieri în versiunea lui Marius Bodochi un personaj de reținut. Este altfel decât știam noi din istorie. În rolul lui Mozart, rivalul talentat, sigur pe genialitatea sa este Răzvan Oprea care imprimă un ritm dinamic, plin de tinerețe. Soprana Arlinda Morava este versatila Caterina Cavallieri.
Al doilea spectacol la care voi face referire este cel prezentat de Teatrul Toma Caragiu, Gâlcevile din Chioggia, adaptare după comedia lui Carlo Goldoni. Considerat “Molière al Italiei”, Carlo Goldoni a scris piesa Gâlcevile din Chioggia în 1762. Este povestea amuzantă și plină de culoare a certurilor între două grupuri de pescari din micul orașel Chioggia, aflat la țărmul Adriaticei, în laguna venețiană. Intrigi amoroase, povești de dragoste trăite cu pasiune și intensitate, cum numai italienii știu, încurcături de tot felul. Regizorul Vlad Trifas, ajutat de scenograful Mihai Androne, de Maria-Alexandra Ivan (costume), a creat un cadru plin de buna dispoziție, dinamism, umor în care ne-am simțit parte a comunității venețiene unde principala preocupare a bărbaților este pescuitul, în timp ce nevestele și fiicele rămase acasă îi așteaptă, croșetând și certându-se toată ziua, bârfind, clevetind. O atmosferă dinamică, în care agitația femeilor se întâlnește cu temperamentul latin clocotitor. Conform unei legi bine știute, totul de termină cu bine, cu nunți și cu „ au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.“ Povestea se derulează într-un decor tipic de sat pescăresc (corabie, lăzi, năvoade, frânghii), personajele au costume care îmbină stilul commediei dell’arte cu cel de curtezană, colorate (femei), simple pentru bărbați. ”Gașca” veselă este formată din actori de la secția de dramă și cea de păpuși și degajă poftă de joc, bună dispoziție. Pasqua Mihaelei Rus are temperament, dezinvoltură, e dominată de dorința de a controla totul.Theodora Sandu creionează un personaj plin de pragmatism, Ioana Farcaș are umor, Olivia Pătrașcu e docilă, nu bârfește mult și are o expresivitate deosebită. Mihaela Mardare (semnatara coregrafiei) este și actriță având un personaj pe care îl joacă cu dinamism. Bărbații din piesă sunt reprezentați în primul rând de cuplul comic format din actorii Andrei Radu și Bogdan Farcaș (Toffolo și Titta Nane). Primul tratează cu nonșalanță personajul care din cauza unei aventuri nevinovate are parte de toate ironiile rivalului său. Al doilea actor își înzestrează eroul cu tumultul specific latinilor. Alături de ei Alin Teglas, Adrian Ancuța, Paul Niculae, Lucian Orbean, Nelu Neagoe întregesc clanul bărbaților, fiecare dintre ei creionându-și personajele într-o cheie comico-ironică.
Deși scrisă în alte timpuri, piesa lui Goldoni nu și-a piedut farmecul și nici actualitatea, redând cu acuratețe gâlcevile, pasiunile năvalnice, intrigile, umorul unui mediu nealterat, simplu în care totul se sfârșește c
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu