marți, 9 martie 2021

Teatrul dependent de public

Teatrul Avangardia, un teatru privat, independent, aflat în dependență totală față de un public care nu este unul elitist, cum s-ar putea crede, ci unul larg, a lansat conceptul de microteatru la începutul pandemiei sanitare de anul trecut pentru a putea supraviețui, pentru a-și lărgi numărul de posibili viitori spectatori anunțând un repertoriu online bazat pe piese scurte de 15-20 de minute. O formulă convenabilă pentru cei care nu au timp sau chef să vadă un spectacol, o „pilulă” concentrată ce poate fi înghițită rapid.  Astfel, până la ora scrierii acestui articol au fost prezentate: Ele, Bărbatul de la masa de alături, Una mică, Iubire la distanță, Pe întuneric și  L-am ucis pe Paco! La ultima voi face referire în cele ce urmează. Joaquim Bundó, autorul piesei este ilustrator, desenator grafic, regizor de scurt și lung metraje. A scris o serie de piese scurte, microteatru, echivalentul scurt metrajului din film.

L-am ucis pe Paco! ne prezintă o situație absurdă și greu verosimilă: trei prietene se întâlnesc ca să mai bârfească la o cafea. Până aici nimic senzațional. Dar, din vorbă-n vorbă, se ajunge la mărturisiri de fapte groaznice, care nu aduc nici relaxarea, buna dispoziție sau zâmbetele cerute de întâlnirea săptămânală: una dintre ele s-a încurcat cu soții celorlalte două, alta și-a ucis soțul recent și l-a făcut chiftele cu pui servite turiștilor în restaurantul proprietate (asta pentru că el își dorea să călătorască!), cea de a treia și-a omorât partenerul ceva mai demult. Și astea mărturisite la o simplă cafea! Fără stres, fără regrete sau mustrări de conștiință. Pur și simplu! Sunt hotărâte să nu spună nimic pentru că prietenul, nu-i așa, la nevoie se cunoaște. Viața va continua ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Umor negru, final deschis, trei actrițe (Victoria Cociaș, Medeea Marinescu, Ștefana Samfira) și regizorul consacrat al Teatrului Avangarde, Ricard Reguant ne-au oferit o „rețetă” care deși nu vindecă „boala” de teatru ne ajută să aplicăm un tratament alternativ.

 


Teatrul Avangardia- L-am ucis pe Paco! De Joaquim Bundó. Regia: Ricard Reguant.Distribuția: Victoria Cociaș, Medeea Marinescu, Ștefana Samfira.Data vizionării: 1 d

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu