Îmi amintesc foarte exact de o carte din copilărie, de formatul unui pașaport, cu o copertă verde, bogat ilustrată, scrisă cu litere destul de mari și care avea un titlu pe care îl pronunțam mereu greșit. Ea se numea Mateiaș gâscarul, dar eu îi spuneam „Mateiaș gâscanul”. O poveste pe care nu cred că mulți copii o știu și nici părinții nu sunt convinsă că au auzit de ea. O poveste care nu a inspirat mulți regizori de teatru pentru copii s-o pună în scenă, poate și pentru că ea face parte din patrimoniul cultural maghiar. Teatrul radiofonic o are în repertoriu, Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe a pus-o, cu ceva timp în urmă. Un basm popular pe care scriitorul Mihály Fazekas (1766-1828) l-a transformat într-un poem epic în care eroul principal este primul din literatura maghiară care reușește să iasă victorios în lupta cu inegalitățile sociale. Scriitorul maghiar fiind cunoscut pentru viziunile sale liberale, luptând împotriva violenței, a nedreptăților sociale. Povestea, pe scurt, îl prezintă pe Mateiaș care vrea să vândă la târg gâscanul din bătătură din cauza sărăciei. Intră în conflict cu oamenii celui mai bogat om din sat, boierul Döbrögi. Mai departe... scrie-n carte.
Teatrul Țăndărică și-a înscris în repertoriu povestea lui Mihály Fazekas, într-o variantă coregrafico-muzicală, inedită, semnată de Baczó Tünde. Mateiaș Gâscarul a fost unul dintre proiectele câștigătoare ale platformei SALT. Ce este SALT? Un concurs de proiecte dedicat artiștilor emergenți din domeniul teatrului de animație și vizual (actori, păpușari, coregrafi, regizori, scenografi,ventriloci, mimi, scenariști, artiști plastici) susținuți de Teatrul Țăndărică în realizarea și producția de la idee la spectacol. Până acuma s-au materializat următoarele proiectele câștigătoare: Regele moare, în regia Elisei Păuna, Apolodor, în regia Silviei Roman,workshopul performativ Micul Prinț, coordonat de Mona Toncu și Raluca Rădulescu, precum și proiectul propus de Baczó Tünde.
Coregrafă la bază, Baczó Tünde a mai regizat, în diverse teatre din țară, spectacole care apelează mai mult la mișcare decât la cuvinte. Este originală, nu lasă nicio o idee la voia întâmplării și îi plac provocările. Pentru că spectacolul de la Țăndărică a fost o provocare. A trebuit să gândească nu numai coregrafic, ci și păpușărește. Pentru că trăim timpurile pe care le trăim, pentru că luptăm nu numai cu corupția, cu sărăcia, cu indolența, cu nedreptatea, cu inechitatea socială (la fel ca pe vremea lui Mihály Fazekas), dar și cu pandemia sanitară, cu „uite vaccinul, nu-i vaccinul”, autoarea a adus corecții clasicei povești pentru a fi mai la îndemâna copiilor, dar și a părinților. Corecțiile nu deranjează, nu încărcă povestea, dar eu aș fi simțit nevoia unor replici în plus față de cele existente. Păpușile, capetele uriașe create de Marian Sandu, sunt absolut minunate, expresive, bine gândite. Gâscanul este chiar simpatic și are un sistem interesant, pentru a-i da și grație. E dotat cu o roată în loc de picioare, ceea ce îi dă o mai mare mobilitate, aripile au amplitudine datorită unui sistem de tije, iar Ioan Brancu îl „conduce” bine. La fel de mult mi-a plăcut și soluția găsită pentru boier, capul de dimensiuni mari fiind un mijloc de caracterizare perfect, la fel și pentru oamenii lui, fiecare având capete supradimensionate diferite. Scena de la târg este rezolvată cu umor în pași de dans și cântece inspirate. Regizoarea nu a simțit nevoia să folosească proiecții, un alt fapt care m-a bucurat. Apariția boierului și a „bodigarzilor” în ritm cadențat pentru a rechiziționa animalele, cântecele cu versuri simpatice au efect. Mai puțin reușită, cam lungă, mi s-a părut scena cu constructorii. Spre final, revenim în actualitate, cu breaking news: descoperirea unui elixir al sănătății de către un medic german, răpit pentru ca să-l trateze pe boier de “buba”. Subliniez încă o dată, actualizările nu deranjează pentru că nu sunt ostentative, ci fin sugerate.
Fiind vorba de un spectacol coregrafic muzical, actorii au fost provocați. Muzica lui Cári Tibor, unul dintre cei mai prolifici și mai inspirați creatori de muzică de scenă este modernă, cantabilă, potrivită fiecărui personaj, iar versurile scrise Geanina Jinaru-Doboș sunt simpatice, rimează, ritmează, îmbină vorbe de duh populare. Florin Mititelu în rolul lui Mateiaș are umor, se mișcă bine, cântă la fel și se vede că se simte bine în pielea personajului. Alături de el, Ioan Brancu, George Simian, Mona Toncu, Daniela Ruxandra Mihai, Cristina Țane, Ștefan Craiu întregesc distribuția bine aleasă de către regizoare.
Unii ar putea să mă acuze de sentimentalism sau de „favorizarea inculpaților”, ținând, poate cont, de relația de lungă durată avută cu Teatrul Țăndărică, dar Mateiaș gâscarul este un spectacol de văzut, curat, fără artificii, cu păpuși și, cum orice poveste are și niște învățăminte, aflăm că trebuie să nu ne lăsăm umiliți, intimidați în fața puternicilor zilei.
Teatrul de animație Țăndărică-Mateiaș gâscarul. Adaptare scenică de Baczó Tünde după poemul narativ Mateias gâscarul de Fazekas Mihály. Concept, regie și coregrafie: Baczó Tünde. Scenografia: Marian Sandu. Muzica:Cári Tibor. Asistent de scenografie: Andrada Chiriac.Text cântece: Geanina Jinaru-Doboș. Distribuție: Florin Mititelu, George Simian, Ioan Brancu, Cristina Țane, Daniela Ruxandra Mihai, Mona Toncu, Ștefan Craiu. Data vizionării: 28 decembrie 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu