Toți pentru teatru!

 

Teatrul Alexandru Davila din Pitești, la conducerea căruia se află de ceva timp actorul Constantin Cotimanis, a organizat în perioada 28 noiembrie-5 decembrie 2020 Festivalul internațional al teatrului de studio, DAFEST, ediția a XXIV-a. Astfel, teatrul piteștean s-a alăturat suratelor sale care nu au lăsat garda jos și nu s-au speriat de pandemia sanitară organizând un eveniment online, gândit atent pentru toate vârstele și categoriile de public. Deviza festivalului Toți pentru teatru!, adică actori, regizori, spectatori “uniți în cuget și simțiri” ca o demonstrație că teatrul nu va dispărea, o declarație de iubire reciprocă.

Festivalul a cuprins spectacole pentru copii și pentru adulți, dezbateri pe teme de interes comun. În afara teatrului gazdă, în programul extrem de dens au fost incluse reprezentații ale multor teatre din țară (Teatrul Merlin din Timișoara, Teatrul dramatic Fani Tardini din Galați, Teatrul Nottara din București, Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, Teatrul Mefisto-București, Teatrul Național Marin Sorescu- Craiova, Teatrul de Artă- București,Teatrul Arlechino – Brașov, Universitatea de arte din Tg. Mureș, Teatrul I.L.Caragiale Satiricus- Chișinău, Reactor de creație și experiment- Cluj Napoca, Teatrul Republican Muzical-Dramatic B.P.Hașdeu- Cahul, Teatrul de Animație Țăndărică,  unteatru-București, Trupa de teatru PROTHA, Teatrul Tudor Vianu –Giurgiu, Teatrul Pygmalion- Viena, Lightwave Theater Company- București, Teatrul Coquette- București, Trupa de teatru AD-HOC, Teatrul Național –Cluj Napoca, Teatru de păpuși Carabuș- Brăila, Developing Art- București, Teatrul Național- București, Teatrul de Artă- Deva, Teatrul George Ciprian – Buzău, Teatrul Național Radu Stanca- Sibiu, Teatrul de păpuși Prichindel- Alba Iulia, Teatrul Municipal Baia Mare, Teatrul de stat din Constanța, o producție independentă). La acestă listă lungă, pe care am înșirat-o cu bună știință pentru a scoate în evidență diversitatea de genuri pe care teatrele respective au propus-o, s-au adăugat o serie de companii străine. Un program extrem de încărcat, cu producții mai vechi sau mai noi, din care am selectat, în principal, spectacolele venite din străinătate pentru că despre cele românești s-a mai scris.

 

Compania Les menteuses din Belgia a prezentat spectacolul Á nos fantômes. O scenă goală, slab luminată, fulgi de zăpadă ce pică din cer, o frânghie ce se leagănă, un om care o urcă, apoi, cade, urcă din nou, un alt om legat cu frânghii începe o acrobație, imitându-l pe primul. Un univers metaforic în care cele 2 actrițe acrobate povestesc despre fantasme, dorințe, iluzii și dezamăgiri, legate de frânghii, suspendate, balansându-se, accentul punându-se pe corp, pe mișcarea lui. Célia Casagrande- Pouchet și Sarah Devaux, actrițe și acrobate, au reușit să ne capteze atenția prin acuratețea și dificultatea mișcărilor.

Spectacolul Olé al Companiei La Crique din Franța este o producție din 2016 și spune povestea unui claun care se întâlnește cu...flamenco. O valiză uitată pe un peron de gară, plină cu accesorii specifice dansului spaniel, îi stârnește curiozitatea claunului singuratic. De aici, începe o călătorie într-un univers plin de farmec, ritm, culoare și mister, o întîlnire între caracterul pasional al dansului care vine din adâncul istoriei și personajul trist care este claunul. Elodie Hatton are dansul în sânge, dar îi dă personajului o mare doză de umor, de melancolie, de poezie.

O altă producție venită din Franța a fost cea prezentată de Compania Underground Sugar și intitulată L’ecume des jours/Spuma zilelor, o adapatre după romanul lui Boris Vian. Spectacolul realizat în 2019, anticipând centenarul nașterii scriitorului francez și subintitulat Reverie virtuală ne întroduce într-o lume suprarealistă, plină de simboluri. Colin, este un tânăr căruia nu-i place să muncească, urăște violența, îi place jazzul. Își creează o lume a lui în care plutește dragostea lui pentru Chloe, la limita dintre iluzie, intuiție, teamă, spaimă. Regizoarea Julie Desmet Weaver și-a conceput spectacolul folosind mijloace multimedia, efecte vizuale, camera lui Colin arătând ca un laborator de cercetare, ca o capsulă a timpului, digitalizarea fiind folosită ca o formă de artă.

 

La magnifica illusione este titlul spectcolului pe care l-a prezentat Teatro dell’ Argine din Italia, regizat de Andrea Paolucci e Giovanni Dispenza. Nonverbal, poetic, împletind mijloacele teatrului de animație, cu videomapping, cu jocul actoricesc și adresându-se unui public adult și infantil, vorbind metaforic despre viață, altruism, mister, despre căutarea sinelui, spectacolul are totuși lungimi și momente care se repetă.

Spectacolul muzical al Teatrului Mykola Kulish din Ucraina, Theatre Vocals a a dus multă culoare și voie buna. Este un colaj din cele mai bune spectacole ale teatrului care poartă numele celui mai mare dramaturg ucrainean al secolului al XX-lea, Mykola Kulish (1892-1937). O cavalcadă de cântece, unele superbe, cântate cu pasiune de niște voci , foarte bune, costume colorate, dans, o scenografie frumoasă, lumini, ce mai!, un spectacol de revistă care poate stârni nostalgii.

Deși am spus la început că voi face referire la reprezentațiile străine, voi trece în revistă și 2 spectacole autohtone. De ce? Pentru că unul dintre ele este al Teatrului Cărăbuș din Brăila despre care nu s-a prea scris în ultimul timp, iar al doilea este al Teatrului Municipal din Baia Mare, amândouă fiind mai noi.

Cântecul privighetorii este o dramatizare după un basm de Hans Christian Andersen, realizată de Toma Hogea, cel care semnează și regia. Meritoriu este faptul că Teatrul Cărăbuș și-a înscris în repertoriu un titlul foarte puțin folosit, o poveste inedită care își are sorgintea în China străveche și care are un farmec aparte. Nu voi dezvălui întreaga poveste, dar mirajul lumii asiatice, parfumul ei, particularitățile ei au fost exploatate în spectacol cu măsură, cu bun gust. Decorul este funcțional și costumele au caracteristici specifice, sunt colorate, cu detalii ( scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu), muzica lui Cári Tibor este, ca deobicei, foarte frumoasă, cu sonorități chinezești, proiecțiile nu sunt sufocante ca în alte spectacole (realizate de Sebastian Țineghe), dar... Există și un dar! Stridența în interpretare. Unii actori își țipă replicile, deși sala este goală. Unele momente sunt mai mult strigate decât jucate (Iulian Gheorghe, în rolul împăratului și, pe alocuri, Ioana Popescu în Dai-Nai). Unele replici ale dragonului (mânuit de Aurora Popescu și Ionuț Codârlă) nu se înțeleg și mi-ar fi plăcut o mișcare mai lucrată a personajului. Sonorizarea este o altă problemă, muzica spărgea timpanul sau acoperea replicile actorilor. Unele lucruri se pot îmbunătăți atunci când spectacolul va intra în circuit, se va juca.

Burqa și basma este titlul cu care a venit în festival Teatrul Municipal din Baia Mare/ Asociația Culturală Atelier 92. După o idee de Radu Dinulescu (care a contribuit și la selecția spectacolelor din festival), regizat de Raul Hotcaș și Wadji Gagui și este “dedicat cercetării inovatoare în domeniul coregrafiei, scenografiei, artei digitale și scrierii dramatice. Proiectul Burqa și basma este un exemplu de colaborare între artiști individuali și operatori culturali din Africa de Nord și Europa Centrală și de Est”. Teatru dans, arte vizuale, tehnică cinematografică 3D stereoscopică se îmbină pentru a ilustra o temă de actualitate, valabilă la scară mondială: violența asupra femeii. Violență care nu ține seama de religie, de tradiții, de cultură sau educație.Violența care face victime nevinovate sau vinovate doar pentru că sunt...femei. Spectacolul s-a constituit ca o provocare imensă pentru actorii Carmen Bulancea, Denisa Blag, Camelia Blidar Strat, Raul Hotcaș, Iulian Bulancea, cărora li s-a cerut să apese pe resortul fizic, de mișcare decât pe cel artistic.

Dafest a fost un festival plurivalent care a demonstrat că atunci când există voință și putere de muncă se poate trece orice obstacol, chiar și un virus. “Nu se poate trăi fără teatru” spune un personaj din Pescărușul lui Cehov cu care și-a început și Constantin Cotimanis mesajul de final. „Atât de adevărată și actuală. Nu se poate trăi, oameni buni, fără visare, fără frumos, fără speranță, fără teatru. În vremuri grele cel mai bun leac este iubirea.” Iubirea de oameni, de teatru.