marți, 9 martie 2021

PUCK-70

Atipic și greu de uitat,  anul 2020 ne-a luat multe lucruri la nivel personal, la nivel de comunitate, de relații, de obiceiuri, de prietenii, de întâlniri. Mare parte din viața noastră s-a petrecut online: munca, divertismentul, cumpărăturile, consulturile medicale, dar și teatrul. Jocul închis-deschis-închis, măsurile de a juca când cu 50% capacitate, când cu 30%, lipsa unor considerente sau studii coerente care să demonstreze “pericolul teatrului”, am văzut spectacole online, am asistat la premiere online, ba, comod în fotoliu, am fost și la festivaluri (care s-au cam suprapus unele peste altele). Da, a mai fost ceva! Unele teatre au aniversat niște ani de existență și ne-au oferit câte o simbolică felie de tort, tot virtual. Au încercat să marcheze evenimentul, fiecare cum s-a priceput, cum s-a putut. Fără zarvă, fără tamtam, fără strălucire.

Teatrul de păpuși Puck din Cluj-Napoca a aniversat 70 de ani. Cu sprijinul Departamentului pentru relații interetnice din cadrul Secretariatului general al Guvernului s-a tipărit un album consistent, intitulat 70 de ani de teatru la Cluj Napoca, în limbile română și maghiară. 382 de pagini de documente, interviuri cu creatori legați sufletește de Puck și care au scris istoria teatrului, fotografii alb negru și color, repertoriul ambelor secții, participări la festivaluri, turnee, premii.

O lucrare migăloasă, care necesită timp de cercetare, de scotocire, ore de conversații cu cei din generațiile de început și care mai sunt printre noi sau ce cei de azi, colaborarea cu tot felul de oameni din toate compartimentele, sute de ore de pus în pagină, de șters , de adăugat, de selectat, de triat. Coordonatorul și “capul răutăților” a fost Daniela Vartic, consultantul artistic al teatrului. Nu singură, dar pe umerii ei au atârnat toate responsabilitățile acestei munci.

 La început a fost un “studiu util și necesar, un instrument de obiectivare a memoriei locului, a scenei, a vieții sutelor de angajați și miilor de spectatori ”, început cu peste 20 de ani în urmă de Marcel Mureșeanu, unul dintre foștii directori. Fără trecut nu putem vorbi de prezent și, de aceea, “toți cei văzuți și nevăzuți ai scenei, care prin talentul lor au făcut să vibreze ce e mai profund în noi, emoția” sunt prinși într-o poză, un afiș, un caiet program sau doar un nume pe ștat de plată.

Din prima zi, 4 sau 5 februarie 1950, Teatrul Puck a fost “un loc al căutării, al experimentului, al efervescenței creatoare”. Kovács Ildikó, una dintre cele mai mari și inovatoare personalități din lumea teatrului de animație, creatoare de spectacole memorabile pentru copii, dar și pentru adulți, este prima care îmi vine în minte. A creat în 1955, primul spectacol în care se foloseau păpuși wayang, Doctor fără voie, urmat de zeci de titluri în care înventivitatea debordantă, talentul, spiritual novator, dăruirea ei au stat chezășie unor succese răsunătoare (un alt exemplu, acel uluitor Ubu rege, jucat în anii 80, în plină dictatură). A creat primul grup de pantomimă din țară, MIM7. În jurul ei s-au adunat scenografi, compozitori, păpușari care au continuat să facă istorie. Directori ca Mircea Ghițulescu, Mona Marian, regizori ca Aureliu Manea, aceiași Mona Marian, scenografi ca Botár Edit, Ileana Hodiș, Epaminonda Tiotiu, Sandu Marian și lista poate continua cu zeci și sute de nume. Dacă nu-i trec pe toți, nu înseamnă că i-am uitat, ci lipsa de spațiu mă împiedică să-i amintesc.

Un capitol important și consistent îl constituie interviurile: Ion Vlad, profesor universitar, fost secretar literar; Kovács Ildikó care vorbește despre existența unor taine în artă și creație care ar trebui acceptate,; Mona Marian pentru care “copiii sunt un organism cu o aură de lumină”; pentru Noni Tiotiu “păpușile sunt simboluri poetice”; Dan Vasile, fost director între 1955-1957; Csortán Márton, păpușar și compozitor care consider că “reprezentarea semnului animat cere smerenie”; Botár Edit, Sigmond Júlia (in memoriam, membră a grupului MIM7); cele câteva gânduri scrise de regizoarele Varga Ibolya și Rumi László.

Așa a sărbătorit Puck cei 70 de ani, scoțând un album în niște condiții grafice excelente, care va rămâne peste ani ca mărturie, dar și ca punct de informare sau de plecare pentru alte lucrări.

70 de ani de teatru de păpuși la Cluj –Napoca/ Év Bábjátszás Kolozsváron 1950-2020. Cluj-Napoca, 2020. 382 pg

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu