De multe ori am spus că îmi plac memoriile sau biografiile scrise de oameni de cultură pentru că așa reușești să-i cunoști mai bine, să-i descoperi sau redescoperi, să le afli secretele (dacă vor să le spună), să-i înțelegi pe ei și creațiile lor. Urmăresc aparițiile, cumpăr sau împrumut. Un telefon mi-a adus la cunoștință apariția unei cărții care conține Câteva gânduri ale Simonei Bondoc culese de Ion Moldovan într-o carte apărută la Editura Ecou transilvan din Cluj, în condiții grafice deosebite.
Pentru mine, încă din copilărie, când o vedeam pe Simona Bondoc pe scenă sau pe stradă (am fost vecine, la un moment dat) o asemănam cu o soție de domnitor. În mintea mea de copil i se potrivea de minune atmosfera de la o curte domnească, unde ar domina prin eleganță, prezență statuară, frumusețe, distincție. Ce mă impresiona atunci, dar și acum, este dicția perfectă, vocea amplă ce poate să spargă ziduri, știința deosebită de a rosti replici, fraze. Legat de acest aspect am să fac o mică paranteză. În spectacolul Cursa de șoareci de la Național este singura de pe scenă care se aude perfect din orice colț al sălii, spre deosebire de ceilalți actori pentru care faci un efort să-i înțelegi ce spun. Rolul Simonei Bondoc din spectacol este o nouă demonstrație de talent, virtozitate și vitalitate. Peste 60 de ani dedicați teatrului, scenei de la Național, radioului, televiziunii, filmului și peste 8 decenii de viață. O performanță rară în peisajului teatrului românesc. O cursă lungă, cu medalii, dar și cu obstacole peste care a trecut și a ajuns la finiș ca o învingătoare.
Această carte despre Simona Bondoc aduce în atenția noastră un parfum teatral de mult dispărut și după care jinduim. „Gândurile” ei readuc în memorie o lume apusă de mari actori, care i-au fost parteneri și despre care spune “că am datoria morală să-i evoc pe înaintașii mei.” Doar citez din menorie: Ion Manolescu, Ion Iancovescu (“actorul care n-a respirat toată viața decât teatru”), Elvira Godeanu (“o actriță cu un farmec nepereche”), Marietta Deculescu, Vasiliu Birlic (“avea în degetul cel mic tragicul, ca și comicul exploziv”), George Calboreanu, Aura Buzescu, Marcel Anghelescu, Mimi Botta și mulți alții. Dar unul dintre partenerii ei cei mai iubiți și căruia îi poartă un respect deosebit a fost Radu Beligan, “întâlnirea cu el fiind providențială, o șansă”. Au jucat mult împreună se înțelegeau din priviri, se completau, se ajutau.
“Patima mea pentru scenă a izbucnit deodată, când am fost la teatru și am văzut ceva care m-a impresionat până la lacrimi. În sală lumea se amuza, aplauda, râdea, asculta cu emoție ce se cânta și ce se spunea pe scenă, iar eu plângeam acolo, în fundul lojii, hohoteam de ți se rupea inima! Nu mai știu ce operetă era aia la care mă duseseră părinții mei! Știu doar ca eroul serii era Ion Dacian. Și mai știu că atunci m-a străfulgerat sentimentul că eu nu pot face nimic altceva în viață decât teatru. Cred că fusesem la Vânzătorul de păsari! Nu, nu eram pentru prima dată la teatru! Asistasem, tot cu părinții mei, la marile spectacole care se jucau anume pentru copii și tineret la Teatrul Național - în acea splendidă clădire distrusă, în vara anului 1944, de bombardamentele care au mutilat centrul Bucureștilor”, marturisea Simona Bondoc. Și, mai spune ceva: „Răbdarea, tenacitatea și munca devin prioritățile absolute pentru a putea trece peste parte urâtă a atâtor orgolii și încercarea unora de a obține ceea ce vor prin orice mijloace”.
În institut a fost la clasa lui Beate Fredanov, „un om elevat, foarte exigentă, impunea disciplină, o disciplină creatoare... Ne spunea mereu: fără disciplină, fără rigurozitate, fără seriozitate nu se poate face nimic”. Consultând fișa de creație de la finalul cărții, bine întocmită și foarte detailată, vom vedea că Simona Bondoc a jucat zeci de roluri “atât dramă, cât și comedie, personaje din lumea bună, regine, aristocrate, dar și femei simple”, observă Ion Moldovan și toate au ajutat-o să fie în formă și într-un permanent antrenament."N-am refuzat niciun rol - oricât de mic, oricât de mare, oricât mi-ar fi plăcut, oricat mi-ar fi displăcut (și mi s-a întâmplat de multe ori acest lucru!)”, ceea ce denotă seriozitatea cu care și-a făcut meseria.
Ion Moldovan a știut aproape în detaliu viața și cariera Simonei Bondoc, întrebările lui sunt pertinente, documentate și o lasă pe interviviată să povestească așa cum vrea ea. Simona Bondoc a dovedit din nou eleganță și bun simț în răspunsurile date pentru că ea nu a dorit să fie o carte în care să plătească polițe (deși, poate, ar fi avut!) sau să dea frâu liber frustrărilor, supărărilor. Ocolește cu eleganță aceste lucruri, iar cartea nu este una numai despre ea, ci despre teatrul românesc, despre oameni care au fost și pentru care ea are un respect deosebit.
Simona reface ”decenii pline de încercări, dorințe, bucurii, satisfacții și destule amărăciuni, inerente unei profesiuni făcute din pasiune”. Despre viața ei particulară nu amintește nimic. Întrebată „care au fost bucuriile, care au fost pasiunile în afara teatrului”, actrița a răspuns ” Muzica, Florile, Marea și Copiii. Cred că e foarte important pentru fiecare om să-și păstreze capacitatea de a se bucura de toate lucrurile frumoase pe care viața ileoferă, să-și păstreze candoarea specifică vârstei copilăriei...” O supără „că a dispărut aproape total rușinea de oameni și frica de Dumnezeu”.
Cartea mai cuprinde o prefață semnată de Irina Margareta Nistor, cea care a tradus Cursa de șoareci, scurte însemnări ale unor colegi sau personalități din alte domenii: Sanda Manu, Valeria Gagealov, Rodica Popescu-Bitănescu, Dan Puric, Lari Giorgescu, Georgeta Filitti, Ilinca Dumitrescu, Paula Romanescu, cronici și un bogat material ilustrativ.
Ion Moldovan- SIMONA BONDOC- CÂTEVA GÂNDURI; Editura Ecou transilvan, Cluj-Napoca, 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu