Joc în trei

 

Festivalul Interferențe organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca, aflat la a șaptea ediție, s-a desfășurat între 19-29 noiembrie 2020 tot online, ca marea majoritate a manifestărilor de gen, aproape concomitent cu Festivalul Național de Teatru. Directorul teatrului și al festivalului, regizorul Tompa Gábor, a spus că și-a dorit să organizeze ediția din acest an chiar și online, în primul rând ”pentru a păstra continuitatea evenimentului și în virtutea unui viitor care în acest moment ne este tuturor necunoscut”.

Programul festivalului a cuprins 30 de spectacole  difuzate gratuit și împărțite în trei secțiuni: Orizonturi, alta dedicată aniversării a 30 de ani de la înființarea Uniunii Teatrelor din Europa și ultima, Secțiunea Off.

Dintr-o agendă atât de consistentă nici nu știi ce să alegi, pentru că ești obligat să faci slalom și prin alte manifestări. Un spectacol care m-a impresionat foarte tare a fost Paso doble, conceput de Miguel Barceló, pictor și ceramist spaniol și coregraful francez de origine sârbă, Josef Nadj. Este o coproducție Festivalul de la Avignon și Centrul coregrafic național din Orléans, a cărui premieră a avut loc în 2006, într-o biserică. Spectacolul este rezultatul întâlnirii dintre un artist vizual și un coregraf și dansator, dintre două arte efemere, dintre experiențe de viață și de expresie artistică diferite. O formă de spectacol instalație, unde scena și fundalul ei, un zid, de fapt, sunt din lut roșu, afânat și umed. Pe măsură ce luminile se estompează, bulele se umflă pe suprafața peretelui, și se aude un clipocit ca de ploaie care îți dă o senzație de umezeală pătrunzătoare, întâi ca o pulsație de inimă, apoi mai sacadat. În găurile din zid apar și dispar obiecte sau degete, peisajul animându-se. Protagoniștii, în costume negre, apar din lateral, cu niște săpăligi în mâni, uitându-se fix în ochii noștri, pentru ca apoi se se apuce de modelat, spart forme. Imaginea seamănă cu solul lunar pe care l-am văzut la televizor, când a ajuns acolo primul om, cosmonautul Neil Amstrong. Zidul  este și el supus unui „tir”de  lovituri din care ies forme, asemenea unor picturi rupestre. Când opera e desăvârșită, cei doi apar cu niște vaze din lut pe cap pe care le modelează, devenind măști de porc. Acestea sunt aruncate pe zid și udate cu un jet de apă și pudră, devenid totul alb. Același aspect selenar, de pustiu, de nelocuit. Este de văzut, nu de povestit, dar am insistat pentru a motiva performanța artistică a lui Miguel Barceló și a lui Josef Nadj, simbioza dintre două arte diferite ca specific. Barceló „își face meseria” în fața noastră, “sculptându-l” pe Nadj (cap, mâini). La final, amândoi dispar în găurile din zid. Metaforic vorbind din pământ ne naștem în pământ dispărem...

Nadj spunea  că “nu încerc să dansez, mă bazez pe gesturile lui Miguel. Acționez asupra obiectului și devin suportul materialului însuși, suportând câteva kilograme de argilă pe cap.” Un performance în aparență simplu care poate da frâu liber unor asociații de idei, imaginației și puterii de ințelegere a fiecăruia dintre noi. Paso doble este, aici, un joc în trei: sculptorul, coregraful și lutul.

 

Festivalul de la Avignon și Centrul coregrafic național din Orléans-Paso doble. Creație și interpretare: Miguel Barceló, Josef Nadj. Creație ssonoră: Alain Mahé. Costume: Fabienne Varoutsikos.Data vizionării: 20 noiembrie 2020.