FITPT -13

Festivalul Internațional de teatru pentru publicul tânăr de la Iași (FITPT) s-a  desfășurat între 2-7 octombrie 2020 și a ajuns la cea de a XIII-a ediție. Anul trecut a fost un an ciudat, greu în care mulți organizatori de festivaluri pentru copii au  renunțat. Cum cei de la Teatrul Luceafărul nu sunt superstițioși au gândit o ediție subintitulată „avarie pandemică” și desfășurată pe 3 planuri: live (indoor, open air) / online (streaming, live streaming) / radiofonic.

Din cele peste 20 de evenimente mă voi opri la transmisiile online ale unor spectacole din străinătate. Teatrul Asou din Graz (Austria), aflat pentru a doua oară la Iași,  a prezentat Pinguini la pescuit. Teatrul Asou este un grup teatral permanent, intercultural și experimental. Este un laborator de cercetare, dar și un atelier pentru cei dornici să se perfecționeze. Spectacolul Pinguini la pescuit este nonverbal, o pantomimă îmbinată cu muzică live, acrobație și clovnerie, premiat la diverse manifestări de gen pentru inventivitate și creativitate.  Dacă ar fi găsim o frază care să descrie tema principală, aceasta ar suna cam așa: cum “văd” pinguinii încălzirea globală, topirea ghețarilor din lumea lor rece din Antartica, ce fac ca să supraviețuiască. Și, mai e ceva! Cum să-ți găsești perechea, să visezi la o familie? „Intrați, nu ratați ocazia! În croaziera noastră către Polul Sud, veți trăi magia naturii neatinse și veți admira pinguinii de aproape! În cel de-al doilea spectacol despre pinguini al Teatrului Asou, schimbările climatice și consecințele lor aduc împreună diferitele specii de pinguini. “Sub privirile pasagerilor croazierei, comportamentul animalelor se schimbă. Legănatul pinguinilor devine dans. Cuvintele devin muzică. Lumea de gheață devine o scenă. Deoarece peștii au rămas foarte puțini, iar pinguinii trebuie să-și câștige hrana. A avea sau nu peşte?”  este întrebarea la care răspunsul trebuie să-l găsim noi. Fiecare din cei 4 pinguini (poate frații lui Apolodor pe care îi căuta!) sunt diferențiați prin atitudine, mers, costum, iar interpreții (Michael Hofkirchner, Ursula Litschauer, Christoph Schiele, Birgit Unger, Bernhard Zandl) sunt și acrobați, și clovni, și dansatori și muzicieni. Comicul lor e unul sănătos (haioase parodiile după Lacul lebedelor sau Titanic) fiind și pe înțelesul copiilor, dar și al adulților.

Următoarea trupă străină, pe care am văzut-o online ,a fost Teatrul vizual Bodecker & Neander din Berlin cu Best of. Cei doi actori germani, Alexander Neander și Wolfram von Bodecker, lucrează împreună din 1997. Seva lor se trage de la Marcel Marceau, celebrul mim francez, creator al lui Bip, clovnul tragicomic. Nemții s-au întâlnit la școala lui Marceau, pe care au absolvit-o. Bodecker & Neander spun că: „teatrul mut este adus la viață de o combinație abilă între pantomimă și mișcare, clovnerie, măști, comic și teatru fizic și care integrează elemente de film, de lampă magică și black box”. Spectacolul lor a cuprins o selecție din numerele care i-au făcut celebri pe Bodecker & Neander. Povești simple tratate cu umor, agreabile, interpretate cu dedicație. Momentele cu antrenorul, cel cu pregătirea pentru o întâlnire de dragoste sau cel final cu colocatarii sunt doar câteva exemple de măiestrie pantomimică, de inventivitate și constituie și o invitație la meditație și la o”traducere” liberă pentru fiecare spectator.

Circul DeSilva (Noisy Oyster, Marea Britanie) are o poveste interesantă. Trupa a fost înființată în 1960 de Ray și Joan DaSilva, cei care, peste ani vor crea și Norwich Puppet Theater. Păpușile din spectacolul pe care l-am văzut în Festival sunt construite în urmă cu 50 de ani, manual, la o treime din mărimea naturală a artiștilor de circ. „Ștafeta” a fost preluată de Nick Palmer, fiul celor doi DaSilva, un păpușar cunoscut și multi premiat care a fondat, la un moment dat, Compania de teatru Parachute și care a avut ideea de a ”resuscita” păpușile din vitrina cu amintiri, a umblat puțin la costume și de Sarah Rowland-Barker, fostă artistă de circ. Timp de 45 de minute au defilat prin fața noastră 18 păpuși de colecție, perfecte din toate punctele de vedere, mânuite cu multă dexteritate și care au executat sărituri, salturi mortale, au intrat în arena cu lei,etc. Sincer, mi-a rămas inima la minunile din lemn! Deci, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, dacă vine circul în oraș, nu-l ratați!

Povestea unui căprior prezentată de Teatrul tineretului din Tbilisi (Georgia) m-a dus imediat cu gândul la Bambi a lui Disney, dar și la căprioara lui Labiș. Ciudată asociație ar putea spune cineva! Cum ar putea o poveste scrisă în 1860 de un scriitor georgian, Vazha-Pshavela, să aibă legătură cu Disney și cu Labiș? E vorba de aceiași emoție, aceiași poezie, aceiași tristețe și, pe undeva, aceiași temă. Căpriorul nostru s-a născut în pădurile din munții Georgiei. Încet-încet descoperă lumea din jur, susurul apei, foșnetul copacilor, trilul păsărilor, ascuțimea stâncilor și oamenii. Un băiat vrea să-l ia acasă, dar mama îi spune că animalele sunt făcute să fie libere. După uciderea mamei, căpriorul cunoaște altfel de viață și trebuie să lupte ca să trăiască. Spectacolul regizat de Nikoloz Sabashvili (care a scris și scenariul și a compus și muzica) este extrem de păpușărește gândit. Păpuși la masă, expresive și mânuite ca la carte, cu finețea unui bijutier. Fiecare mișcare e studiată în amănunt. Momentele cu păsările formate din jocul mâinilor actorilor sunt ca un balet bine orchestrat.  Goga Beridze, Irine Kukuladze, Natia Kupatadze, Levan Katsiashvili, Rati Navadze, Nino Papiashvili,  Ekaterine Sharikadze,  Ketevan Chachua,  Eka Khatiashvili,  Mariam Khukhunaishvili întepretează mai multe roluri. În spectacol, sunt imagini de o mare frumusețe, lumina având un rol important. La toate astea se adaugă muzica, dansurile și cântecele specific georgiene.

Teatrul Shoshinz din Tokyo (Japonia) a venit în festival cu Grădinarul, o povestioară simplă, simplistă despre Puck, un băiat cu un corn de unicorn. Fără prieteni, de ziua lui face o călătorie într-o grădină secretă. Deși spectacolul nu are nimic surprinzător, jocul interactiv cu publicul al celor 2 actori, (Yanomi și Kennoski), replicile derivate din acest joc au avut umor. Altfel, este un spectacol gândit ca o îmbinare de marionete mici, păpuși (Puck mânuit cu tijă, măinile lui erau mâinile actorilor, mersul era dat tot de mâinile actorilor), mască de mari dimensiuni pe capul unui actor, animație de obiecte, muzică. Nu știu dacă momentul în care capul marionetei s-a rupt fost real sau nu, dar actrița s-a descurcat de minune, făcând să pară că așa era scenariul.

Playland  prezentat de Compania franceză Le Caravansérail aduce în discuție subiectul jocurilor video care acaparează tinerii din ziua de azi. Play este personajul creat de actorul Boutros El Amari și care, așa cum mărturisea într-un interviu, vine din propria lui copilărie. Din jucător eroul nostru devine personaj de joc video și începe o călătorie într-un univers fantastic, un fel de joc poetic și clovnerie între noi, publicul și el. Traversează lumea virtuală cu naivitate, cu umor, contrariat de tot ce trăiește. Actorul singur pe scenă, fără decor sau elemente ajutătoare, fără cuvinte, însoțit de lumini și muzică adecvată, te plimbă prin jocuri video, ușor recognoscibile de împătimiți, Resident Evil sau Final Fantasy și dovedește calități de actor, mim sau clown.

Odată ce am dispărut este spectacolul prezentat de Teatrul Novgorod  “Mali” din Veliki Novgorod (Rusia) și se adresează categoriei 16+, fiind, totodată, un exemplu de ceea ce poate însemna noțiunea de teatrul-dans.  Îți trebuie ceva imaginație ca să poți pătrunde în lumea destul de închisă a spectacolului, dar cu semnificații adânci. Mici povești despre real, virtual și spiritual, despre dispariția fizică, despre frică, anxietate. Trei actori: Marina Vihrova, Kristina Mashevskaya, Alexey Korshunov, dirijați de regizoarea Nadezhda Alexeeva (în același timp și directoarea teatrului înființat în 1990), alcătuiesc o echipă extrem de volubilă, cu o mișcare corporală de o mare expresivitate, o mobilitate, o grație și o execuție de mare finețe. Scenografia are rol de personaj. Este vorba de 3-4 structuri dinamice formate din mese cu blocuri din lemn care, în unele momente, ai senzația că dansează. Ele se transformă, se rotesc, se înalță, capătă tot felul de forme. Proiecțiile video bine realizate, lumina care ”joacă” și ca un magician îi face pe actori să apară, să dispară, îi ascunde, zgomotele urbane și muzica bine aleasă întregesc ansamblul unui spectacol ce se reține.

Vera și apa a fost titlul reprezentației Companiei Bird and Bat din Reykjavik (Islanda), creată în 2012 și având în repertoriul de bază spectacole de dans pentru cei mici (1-5 ani). Este o joacă despre descoperirile unei fetițe legate de ploaie, vânt, furtună, gheață. Nu m-a entuzismat cu nimic pentru că am văzut zeci de asemenea spectacole care, indiferent de ce mijloace tehnice sau artistice folosesc, nu au reușit să mă convingă. 

FITPT- ediția din 2020 desfășurată în perioada „nchidem-deschidem-închidem teatrul”, a fost o luptă care dacă statistic a adus mulți spectatori, și nu doar simpli „trecători” online, atunci și-a atins scopul.