miercuri, 30 iunie 2021

O bancă atentă la artă

 De mai bine de un an vorbim de spectacole online, de streaming. Teatrele s-au întrecut pe ele în a transmite înregistrări mai mult sau mai puțin bine realizate, au existat discuții pro și contra legate de astfel de acțiuni, însă spectatorii au câștigat, pentru că au avut posibilitatea să vadă spectacole vechi și celebre din țară sau de afară, diaspora a fost fericită că a auzit limba română, conectată fiind cu lumea teatrului din țara de origine. Cred că trebuie apreciat efortul tuturor acelora care nu au lăsat garda jos, care au căutat soluții cât de cât viabile și onorabile de a depăși situația, de a încerca să-și facă meseria pentru a supraviețui (independenții), pentru a păstra legătura cu publicul și a se antrena.

Raiffeisen Art Proiect – Stagiunea Virtuală, înițiată de Banca Raiffesen, este o platformă online menită să ofere sprijin artiștilor pentru a-și continua proiectele și publicului de a fi la curent cu evenimente culturale. Banca Raiffeisen este un partener tradițional al multor acțiuni culturale (Gala UNITER, Festivalul Național de Teatru, Festivalul de Teatru de la Sibiu, Festivalul „George Enescu”,etc), una dintre puținele instituții financiare implicate serios și consecvent în promovarea și sprijinirea culturii. Stagiunea virtuală nu s-a ocupat numai de teatru sau de muzică, ci a avut o secțiune “Explorator,”  “cu proiecte de frontieră culturală care ilustrează diversitatea frumuseții și a formelor ei de manifestare ” și o alta “ Conversații – cu filme și interviuri cu artiști sau sesiuni de chat live cu oameni de cultură”.

Deși am avut curiozitatea de a vedea câteun eveniment din fiecare secțiune, cea care m-a interesat cel mai mult a fost, evident,  cea de teatru. Primul spectacol transmis a fost unul pe care îl poți vedea de multe ori și, de fiecare dată, găsești ceva nou: Absolut al Teatrului Act cu Marcel Iureș și care a stat pe platformă aproape o lună, la fel ca toate celelalte evenimente. Un recital în forță al lui Marcel Iureș, în care joacă mai multe personaje, cu umor, cu o poftă de joc de nestăvilit. Regizorul Alexandru Dabija, care a “recidivat” în reinterpretarea unor povești clasice românești mărturisea: „Marile școli de film își învață scenariștii și regizorii să povestească. Să spună povești. Câți dintre noi au mai apucat să audă în copilărie povești spuse, nu citite? Poveștile s-au sfărîmat, s-au făcut praf și pulbere,  s-au risipit în filme, texte de cîntece și telenovele. Polemic și terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei povești. Și nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea, Dracul…”

Pentru că am amintit de Teatrul Act, al cărui partener este Banca Raiffeisen, în cadrul Stagiunii virtuale au fost prealuate și alte spectacole: Moș Nichifor, N-ai tu treabă!, Păi...despre ce vorbim aici, domnule? Nu voi face referire la ele pentru că s-a vorbit și s-a scris mult  la vremea premierelor, însă plăcerea de a le revedea nu poate fi ocolită.

    Un alt proiect care s-a bucurat de succes a fost Caragiale e de vină de Matei Vișniec. Este vorba de un scenariu conceput în cadrul unui laborator de creație inițiat de actrița Oana Pellea. Despre acest text dramaturgul spunea: “Caragiale a fost primul meu maestru în sens literar, de la el cred că mi se trage totul în ceea ce priveşte teatrul ca gen literar.  Din acest motiv am decis să-i aduc un omagiu scriind la rândul meu o serie de «momente» şi «schiţe».  Ele sunt o dublă invitaţie, la lectură şi la scenă. Cititorul îşi poate imagina din fotoliu cum ar funcţiona aceste texte pe scenă. Regizorul are libertatea să le combine cum simte el de cuviinţă, să le reorganizeze cum i se pare mai interesant.

În prozele sale scurte, uneori având caracterul unor fulguraţii textuale, Caragiale se joacă însă şi cu ceea ce rămâne nespus, cu situaţii vagi sau cu caractere lăsate în suspensie.(..). Personal n-am inventat nimic, Caragiale e de vină“. În regia Marianei Cămărășan, scenografia lui Vladimir Turturică, Oana Pellea și Mircea Rusu crează personaje antagonice, apropiate ca tipologie de peronajele contemporane din politică sau din viața de zi cu zi. Lor li se alătură: Ionuț Grama, Cristina Casian, Florina Gleznea, Richard Bovnoczki.

Ce-am mai (re)văzut? Un spectacol regizat tot de Mariana Cămărășan și intitulat N(AUM) cu Oana Pellea și Cristina Casian.  ”Cheia e în iubire, desigur, de aceea atât de greu de văzut” ne spune Gellu Naum și, în spectacol despre iubire este vorba, dar și despre vindecare, iertare, despre sufletul pereche, despre taine. Cu ajutorul celor două actrițe pătrundem într-un labirint de unde puteam ieși numai dacă descifrăm semnele naumiene.



Spectacolul Cu ce vă servesc, regizat de Chris Simion Mercurian pentru Teatrul Grivița 53 este prima piesă scrisă de romancierul și eseistul Pascal Bruckner și este o comedie spumoasă și absurdă despre o clientă care nu știe ce să aleagă dint-o listă de preparate, se decide greu, o chelneriță amabilă care propune “și asta și asta”. O paralelă cu viața noastră în care, de multe ori, suntem nehotărâți, nu știm ce decizii să luăm. Maia Morgenstern, Rodica Mandache și regizoarea însăși întruchipează personajele cu credință.

„Cu respect, raportez” este replica laitmotiv pe care bravul soldat Svejk o folosește de câte ori vrea să povestească ceva. Teatrul Național „Radu Stanca”, al cărui parener este Banca Raiffeisen, a fost prezent în Stagiunea virtuală cu one man show-ul Bravul soldat Svejk, de Jaroslav Hașek al lui Viorel Rață. Încurcături, situații comice din care “un idiot cu acte în regulă” iese învingător prin inteligența tipică omului simplu care nu vrea să se supună autorităților. Viorel Rață face un tur de forță interpretând mai multe personaje cu umor, cu dezinvoltură, cu finețe.



Stagiunea virtuală a avut mai multe spectacole de teatru, în fiecare săptămână câte unul, dar, din păcate nu am putut să “merg” la toate.  O bancă a întins o mână artiștilor, dar și spectatorilor și care împreună au spus povești frumoase într-o perioadă dificilă, oferind un teatru virtual de calitate, cu actori dedicați și iubiți de public.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu