Suceava online

 Fără să îmi propun neapărat, în prima  parte a anului acesta, am devenit „tobă”  de ... Matei Vișniec, online.  După  ce Muzeul Național al Literaturii Române i-a dedicat  celui mai jucat dramaturg român contemporan o săptămână (despre care am relatat pe larg), Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava a organizat Zilele teatrului în perioada 15-23 mai 2021. Teama acestei ediții, desfășurată la sediu sau în spații neconvenționale, dar și online a fost Teatrul și comunitatea. Sesiunea de spectacole online a cuprins reprezentații pentru copii și adolescenți dar și pentru adulți din România și din Franța, Republica Moldova, SUA.

“Hora”online a fost deschisă de Teatrul pentru Copii și Tineret “Vasilache” din Botoșani cu spectacolul Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, în regia lui Aurelian Bălăiță. Piesa lui Matei Vișniec se află în repertoriul multor teatre pentru copii din țară, fiind extrem de ofertantă datorită poeziei și duioșiei subiectului, imaginației autorului care ne vorbește despre prietenie, iubirea de semeni, tristețe, speranță, bucurie, despre sacrificiu. “Omulețul nostru ne va povesti/Cum se joacă timpul cu verbul a fi/ Cum sughite viața la timpul trecut/ Cum să iei povestea de la început”. Cum arată omulețul la Botoșani? Are un morcov în loc de nas, doi cărbuni pe post de ochi, o castană în loc de gură, matură în mână, căciuliță și fular și e foarte simpatic. E o păpușă mare la început, mânuită de Andrei Iurescu cu dexteritate și care se “topește” încet-încet. Scenograful Mihai Pastramagiu a imaginat un decor simplu, funcțional, păpușile (corbul, rândunica, iepurele, lupul, marmota, vulpea, castorul) sunt înzestrate și cu câte un accesoriu uman(ceas, ochelari, pipă), sunt cu tijă sau montate pe picioarele actorilor. Trupa de la Botoșani este o trupă formată din actori mânuitori cu mare experiență ca Aurica Dobrescu, Marius Rusu, Florin Iftode cărora li se alătură Andreea –Elena Popovici, Alin Gheorghiu, Geanina Alecsoaie, Anamaria Chelaru, fiecare creionându-și personajul cu exactitate. Muzica lui Radu Ștefan este cantabilă, „duetele” corbului cu rândunica mi s-au părut foarte reușite. Spectacolul semnat de Aurelian Bălăiță se înscrie în linia tradițională a genului, punând accent pe mânuire.

Teatrul Municipal “Bacovia” din Bacău a prezentat Motanul încălțat, după Charles Perrault, regia, scenariul și ilustrația muzicală a lui Ciprian Huțanu. Regizorul a gândit un spectacol non-verbal, bazat pe pantomimă, mânuire, mișcare, video mapping. Pentru a fi ușor de urmărit de cei mai mici spectatori, Motanul încălțat este și povestitor și personaj. Spectacolul este foarte vizual, proiecțiile realizate de Andrei Cozlac și Sergiu Apostol sunt cluul acestei versiuni. Gavril Șirițeanu a imaginat niște păpuși de mari dimensiuni, atractive, funcționale. Decupajul din sufită, pe lung sau pe lat, creează cadre în care, ca într-un desen, se ilustrează parte din acțiune. M-a deranjat „jocul de picioare”de la început, căruia nu i-am văzut rostul. Despre modul în care și-a imaginat povestea, regizorul Ciprian Huțanu mărturisea: „E un spectacol gândit pentru întreaga familie, în care copilul are zona lui de interes, iar adultul, partea lui. Am construit spectacolul, cu accent pe jocul păpușii, am adus actorul în zona animației altfel decât se face în mod clasic.(...) E un spectacol non-verbal - asta este o altă noutate - e forma de teatru pe care eu o iubesc cel mai tare, cea fără text, cele mai importante spectacole pe care le-am făcut au fost fără text. Eu nu concep un spectacol care să nu miște ceva în creierul, în sufletul omului, și să-l transforme, sper eu, în ceva, mai bun”. Distribuția îi cuprinde pe: Andi Andriucă, Tiberiu Gabor Bitere, Giuseppe Torboli, Mihai Chihaia, Marlene Duduman, Andreea Sandu, Ilinca Istrate, Marian Puiu Gheorghiu și Tudor Hurmuz (de la secția de dramă).

Théâtre des Halles din Avignon a prezentat un spectacol inspirat de textul lui Bernard- Marie Koltès (1948-1989), În singurătatea câmpurilor de bumbac, scris în 1985. Considerat de către criticii literari ca moștenitor al lui Samuel Beckett, Jean Cocteau, Jean Genet și una dintre cele mai importante voci ale dramaturgiei moderne, colaborator al lui Patrice Chéreau, Koltès este destul de puțin jucat în România.  Acțiunea spectacolul lui Alain Timár, pe care l-am urmărit online este plasată nicăieri și oriunde, oricând. Cele două personaje nu au nume, ci sunt Clientul și Dealerul. ”Singura frontieră care există între un cumpărător și un vânzător este incertă, fiecare dintre cei doi au dorința și obiectul dorinței”. Calea de a intra în posesie este afacerea. De aici și conflictul. Dorință,  repulsie, luptă de interese, diplomație, conversație pentru a câștiga timp înainte de a se târgui.Dealerul și clientul sunt în contradicție ca ziua și cu noaptea, ca cel slab și cel puternic, legal și ilegal, om și animal. Este o luptă din care ori câștigi, ori pierzi. Spectacolul este jucat cu forță de Robert Bouvier și Paul Camus, un aport deosebit îl are Pierre-Jules Billon care cântă live la baterie.

Un spectacol realizat în 2013 de Gianina Cărbunariu, o coproducție DramaAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon şi care face parte din proiectul european "Vieţi paralele - Secolul 20 văzut prin ochii Poliţiei Secrete”, Tipografic Majuscul și pe care nu-l văzusem la vremea respectivă, mi-a atras curiozitatea. “Scenariul care stă la baza spectacolului Tipografic Majuscul este un colaj de materiale ready-made (documente și interviuri), însă spectacolul este un exercițiu de imaginație, o ficțiune ce încearcă să chestioneze aceste urme ale unei realități din istoria recentă și felul în care ele ne ajută să înțelegem lumea în care trăim astăzi”, spunea Gianina Cărbunariu. Este vorba despre povestea lui Mugur Călinescu, licean din Brașov care, în 1981, a alertat organele de Securitate timp de o lună pentru că a scris pe ziduri şi panouri inscripții menite să provoace în oameni o reacție față de încălcarea flagrantă a tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. A fost prins, a fost anchetat, alături de părinți, colegi, se îmbolnăvește de leucemie și moare îm 1985. Un text dens, un exercițiu de sinceritate față de societate, dar și față de noi înșine și care a dat naștere un spectacol ce emoționează. Niște actori tineri care joacă cu credință artistică, dar și civică (Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Mihai Smarandache, Silvia Vâlcu). Lor li se adaugă Cătălina Mustață, mama care este măcinată de dragostea pentru fiul ei și obligațiile sociale. Pleci de la spectacol, chiar dacă îl vezi live sau online, cu o lecție de viață greu de uitat. 

La Teatrul de Vest din Reșița, Radu Dinulescu a montat Cu vaporul spre stele, un alt text semnat de Matei Vișniec și scris special pentru copii. Viața e vis, magie, aventură, iar circul este o artă care poate aduce bucurie, dar și tristețe. “Patru clovni imaginează o poveste pe mare, pe un pachebot uriaș, poveste în care se încurcă formulele magice, se strică orânduiala lumii și se ajunge la un cataclism, în care dispare soarele și marea, vântul și cerul… universul este în pericol… Morala este, dacă vrem să menținem această lume așa cum este și să nu-i stricăm ordinea firească, ca în nici-un caz nu trebuie să: -turnăm Coca cola în cartea magică!- legăm cu scoch bagheta magică!, scrie regizorul în prezentarea spectacolului. Radu Dinulescu a gândit un spectacol simplu și spun asta pentru că în ultimii ani el ne-a obișnuit cu montări în tehnica 3D. A pus accent pe text, pe ilustrația muzicală (ABBA de la cap la coadă) și pe jocul actorilor. Din pacăte, în afara lui Robert Danci, a cărui partitură s-a auzit, s-a înțeles, cele două actrițe, Denisse Moise și Rusalina Bona nu și-au controlat vocea și- au jucat rolurile țipând. Lor li s-a alăturat Sorin Fruntelată care a avut un rol de mai mică întindere.

De la Chișinău a venit Teatrul Național “Mihai Eminescu” cu spectacolul Casa de pe graniță de Slawomir Mrozek (1930-2013), rezultatul unei colaborări moldo-poloneze. Echipa de creație este din Polonia (regia: Agnieszka Korytkowska-Mazur, selecția muzicală și mișcarea scenică: Maciej Zakliczyński, decor, lumini și costume: Paweł Dobrzycki), iar subiectul a fost adaptat situației politice și sociale din Republica Moldova. O familie primește vestea că din rațiuni istorice, după retrasarea granițelor, noul hotar va trece prin sufrageria lor. Regizoarea poloneză a încercat să ofere mai multă actualitate textului și a întrodus o serie de aluzii reveletoare: apariția unor diplomați occidentali în spatele casei care le arată moldovenilor ce înseamnă libertatea sexuală în Uniunea Europeană sau printr-un dans este subtil sugerată idea că o mare putere poate dărâma o țară mică. Extrem de caustic mesajul pe care regizoarea Agnieszka Korytkowska-Mazur îl transmite, în acord cu ceea ce spunea Mrozek: “Mă înăbuș în această lume a strălucirii false și a minciunii, unde nu există oameni, ci manechine, nu suflete, ci aparențe. Nu există nici credință și nici spirit adevărat, doar simboluri și semne exterioare ale spiritului și credinței”. În ciuda mesajului pe care a încercat regizoarea să-l sublinieze, aspectul tezist al textului nu s-a atenuat.  Spectacolul începe fără să-ți dai seama, cu scena pregătirii cinei în familie, apoi apariția “diplomaților europeni” creează agitație și haos, inutil, după părerea mea. Sunt unele scene extrem de lungi și care treneză (orgia generată de decizia politică a schimbării graniței, de exemplu, trecerea printr-un detector de metale, ca la aeroport pentru a ieși în grădină). Amestecul lingvistic alternează și derutează, dar cel mai tare m-a deranjat faptul că în cea mai mare parte textul nu s-a auzit. Din numeroasa distribuție (Petru Hadârcă, Silvia Luca, Iurie Negoiţă, Ninela Caranfil, Draga-Dumitriţa Drumi, Igor Babiac, Petru Oistric, Valentin Yorilă, Iurie Focşa, Ion Mocanu, Anişoara Bunescu, Lilia Bejan, Mihaela Damian-Oistric, Doriana Zubcu-Mîrginean, Ana Tkacenko), singurul care mi-a atras atenția a fost Iurie Negoiță  care în rolul Bunicului a dat credibilitate personajului său.

Teatrul pentru Copii și Tineret “Luceafărul” din Iași ne-a adus o versiune originală a poveștii lui Oscar Wilde, Prințul fericit, “citită”de Radu Alexandru Nica. Scrisă în 1888, povestea  este alături de Fetița cu chibrituri, una dintre cele mai triste din literatura pentru copii. Dar, în anul de grație 2021, după un an de pandemie și tot felul de restricții, am receptat mesajul lui Wilde un pic altfel. Relațiile interumane s-au atrofiat, am uitat ce înseamnă caritatea, grija pentru cel de lângă tine, mila, prietenia, spiritul de sacrificiu, însă speranța că putem repara ceva nu a murit. Spectacolul lui Radu Alexandru Nica este viu, plin de culoare și ritm, iar trupa tânără a teatrului se încadrează perfect intențiilor regizorale. În ciuda poveștii Prințului fericit, statuia “placată din cap până-n picioare cu foiţe subţiri de aur fin şi drept ochi avea două safire sclipitoare, iar un rubin mare, roşu, scânteia pe mânerul spadei sale. Era, într-adevăr, foarte mult admirat”, spectacolul încearcă să alunge tristețea și să ne captiveze. Un decor (realizat de Ioana Popescu) “inundat”de frunze verzi, devenite un lait motiv ( plăcuțele de aur de pe hainele statuii sunt în formă de fruze, personajele cară brațe de frunze, Rândunelul îi face curte Trestiei tot cu Frunze, etc) și care simbolizează efemeritatea vieții. Coregrafia lui Florin Fieroiu (plasticitatea corporală a actorilor este exploatată la maxim) și muzica lui Vlaicu Golcea subliniază caracterul de feerie al spectacolului. Interactivitatea cu publicul din sală dă un plus de sensibilitate montării. Distribuția este formată din: Ioana Iordache, Ioana Corban, Beatrice Volbea, Aurelian Diaconu Nicolae, Minodora Lungu, Cocoș George, Claudiu Gălățeanu (cel care a preluat rolul Prințului). I-am lăsat intenționat la urmă pe Dumitru Georgescu (Prințul) și Alex Iurașcu (Rândunel) care fac două roluri închegate, credibile. Primul are sensibilitate, emoție, creează un prinț modern, așa cum îl visează fetele. Al doilea, este prietenul devotat până la sacrificiu, actorul înzestrându-și per.sonajul cu duioșie, mobilitate și cu un amuzant accent rârâit.

Despre Trap Theater din Chicago și spectacolul Teatrul Descompus am scris pe larg în articolul dedicat Festivalului organizat de Muzeul Național al Literaturii Române. 

Aș face totuși o paranteză referitoare la calitatea tehnică a unor înregistrări (lumină, sunet), care în marea lor majoritate sunt filmări din repetiții sau din spectacole. Neadaptarea la rigorile unei înregistrări ca la carte scade din calitatea spectacolului.

Ediția din acest an a Zilelor Teatrului „Matei Vișniec” care a durat 9 zile a spus o poveste frumoasă care ne va umple tolba cu amintiri. 

 

.