În jocul ăsta de-a închisul și deschisul teatrelor, uite teatrul, nu e teatrul, cred că există numai „victime” (actorii, spectatorii) și nu ale datoriei, ci al lipsei de interes a factorilor de decizie. Nu există vreun studiu care să stabilească dacă sala de spectacol este un focar de infecție sau nu. Nu există nicio cercetare serioasă despe locurile care sunt pericole reale. Închidem și gata! De parcă, ar fi așa de simplu! Dar, subiectul acestei cronici este altul. Gândurile de mai sus mi-au venit în momentul în care mă pregăteam să văd un spectacol în streaming online, Masculin-feminin, în data de 8 martie, adică în prima zi în care s-au închis din nou teatrele, pentru că Bucureștiul intrase în zona roșie.
Spectacolul s-a jucat la Teatrul Metropolis, cu actorii testați, repetiții cu mască și distanțare, fără spectatori. De fapt, au fost vreo 3000 de plătitori, care au stat, comod, acasă. Spectacolul Masculin –feminin a avut premiera în 2013 la Godot Cafe, s-a jucat în diverse colțuri ale țării, iar reprezentația vizionată online era prima după 4 ani de pauză. Am văzut un trailer și mi-am zis că trebuie să merg până la capăt. Sincer, am fost dezamăgită. Există o replică în piesă care spune : “Se întâmplă doar la teatru să te duci cu așteptări, dar să te întorci cu întrebări.” Așteptări am avut, dar nu am rămas cu întrebări.
Pe scurt, despre ce este vorba: despre iubire. Despre iubire în toate felurile, nu cea din poveștile romantice, ci despre una din zilele noastre, destul de des întâlnită, greu acceptată de societățile conservatoare. Un el (Adam) și o ea (Eva), nume predestinate, căsătoriți de ceva timp din iubire, poate chiar una romantică, ajung într-un punct- cheie al vieții lor. El mărturisește că vrea să devină femeie, tocmai când ea dorea să-i spună că vor avea un copil. O situație nu tocmai la îndemâna niciunuia dintre ei. Nici nu știu dacă pot spune că Masculin-feminin e comedie, așa cum se specifică în prezentarea de pe site. Nu prea mi-a venit să râd! Subiectul este destul de incomod, deloc amuzant și ar putea naște discuții pro și contra, dezbateri furtunoase, replici tăioase din partea unor asociații sau organizații. Se discută în piesă despre ce înseamnă să fi femeie sau bărbat, despre meseria de părinte, despre responsabilitate, despre experiențe din copilărie, care te pot marca pe viață, despre sex. Imaginația Liei Bugnar merge mai departe și inventează personajele copiilor nenăscuți (apoi născuți) și pe Adam care apare în partea a doua ca femeie sub numele de Ada.
Jumătatea a doua a piesei mi s-a părut mai întortochiată. Dialogurile dintre personaje sunt câteodată sterile, voit căutate, conțin expresii ușor vulgare. Este adevărat că le auzi în fiecare zi, fac parte din vocabularul unora dintre noi, îl auzim pe stradă, în metrou, la piață. Cineva mi-ar putea spune: “asta-i viața, asta e ce trăim!”. Dar, poate, nu vrem să auzim? Piesa ne vorbește despre iubiri dureroase, decizii care schimbă destine, scene violente sau sexuale din copilărie, care te fac să te simți incomod, despre a doua șansă. Am văzut multe dintre piesele Liei Bugnar, toate pe subiecte umane, unele bune, altele mai puțin bune, mai inspirate sau mai puțin inspirate. Este posibil ca modul în care autoarea a tratat problema transgender să genereze discuții aprinse la nivelul asociațiilor celor care se confruntă cu acest tip de probleme. Sigur, este un spectacol de teatru care dezbate o problematică delicată într-un mod ușor simplist în opinia mea. Implicațiile adânci, profilul psihologic al persoanelor aflate în această situație nu trebuie să rămână tabu, dar trebuie găsită cheia potrivită cu care să deschizi ușa. Aici, când s-a potrivit, când nu!
Distribuția este formată din „ copiii” sau ”echipa” Liei Bugnar: Marius Manole, Laura Creț, Anghel Damian, Theodora Stanciu, Ilinca Manolache, cărora nu ai ce să le reproșezi. Primul lucru care s-a simțit de cum “s-a deschis cortina” a fost emoția care îi strangula pe actori. Era vorba de un spectacol nejucat de mult, de faptul că erau live, fără public (în sală, dar cu unul numeros acasă), în condițiile unei nedorite “vacanțe”, dar bucuroși că pot fi pe scenă. Când emoțiile au mai trecut, fiecare actor și-a trăit povestea , și-a găsit ritmul. Marius Manole este Adam, soțul plin de angoase, care datorită unui viol în grup la care a fost obligat să participe în adolescență își dorește schimbarea de sex. Cea mai emoționantă scenă este chiar povestea violului în care lacrimile adevărate ale actorului îl fac credibil. Aici îi dă o replică pe măsură Theodora Stanciu (Ada, adică Adam femeie). Ada are și un monolog care începe și se termină cu banala problemă a ciorapilor femeilor și a firul dus, neobservat în general. Laura Creț, este soția, o Evă care continuă să-l iubească pe Adam, care și-ar dat un rinichi, un plămân dacă el ar avea nevoie. La început, actrița a intrat în rol puțin țipat pentru ca, apoi, mai ales în scena beției, să emoționeze. Anghel Damian este copilul nenăscut, povestitorul, dirijorul întergii acțiuni. Nu are loc în trupul ce i- a fost destinat, dar va găsi altul, alături de Ilinca Manolache, care joacă între sarcasm și dezamăgire, uneori iluzionată și cu care își imaginează cum ar fi viața lor împreună. Complicate îțele poveștii!
Să fii femeie? Să fii bărbat? Cum e mai greu? Cred că trebuie să ne mulțumim așa cum suntem, să trăim frumos, demn (chiar și în pandemie!), să iubim, să ne iubim, să ne respectăm, indiferent de sex.
Am avut posibilitatea ca înainte de spectacol, să intrăm în cabine, să-i vedem pe actori gata de a intra în scenă, să le simțim emoțiile, să asistăm la ritualul “familiei” (ikebana și șutul în fund). Dacă aș fi fost în sală, pe post de musculiță, aș fi aplaudat actorii pentru că deși salaera goală, ei au jucat ca în fața unei săli pline ochi, așa că m-am mulțumit să închid tableta.
On Stage Teatru- Masculin-feminin de Lia Bugnar. Regia: Lia Bugnar. Distribuția: Marius Manole, Laura Creț, Theodora Stanciu, Anghel Damian. Data vizionării: 8 martie 2021.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu