Sunt o mare admiratoare a lui Mihail Sebastian de când mă
știu. I-am citit toată opera de mai multe ori, știu pe dinafară replici din Steaua
fără nume, Jurnalul lui m-a fascinat. De aceea, am așteptat cu
nerăbdare apariția cărții Tatianei Niculescu, Singur. Viața lui Mihail
Sebastian. Cartea, apărută la Editura Humanitas, în colecția Memorii. Jurnale.
Biografii, vine să întregească o serie de scrieri dedicate unor personalități:
Arsenie Boca, Nae Ionescu, Carol al II-lea și Elena Lupescu, Corneliu Zelea
Codreanu, Mihai I sau Regina Maria. Biografiile Tatianei Niculescu sunt undeva
la granița dintre istorie și literatură, nu sunt romanțate, nici rodul exclusiv
al imaginației scriitoarei. “Meseria unui istoric e
să analizeze fenomene. Meseria unui scriitor e să povestească vieți de oameni”.
Și asta face în cartea dedicată lui Mihail Sebastian: povestește. Autoarea
încercă pe bază de documente, atent studiate, să recompună lumea lui Sebastian,
să creioneze contextul istoric, social, artistic din jurul autorului Stelei
fără nume, dar o face numai pe jumătate, în opinia mea. Mărturisesc, că am fost dejamăgită de carte,
de încercarea de a crea o altă imagine despre autorul Jocului de-a vacanța.
De ce se numește romanul Tatianei Nicolescu Singur?
Pentru că, la un moment dat, lumea din jurul lui Sebastian s-a năruit, prietenii
i-au întors spatele, pentru că se refugia ades în lecturi sau, poate, pentru că
așa cum mărturisea: “N-am
încredere decât în omul singur, dar în el am foarte multă încredere“.
Personaj complex, poate unul
dintre cele mai complexe din perioada dintre cele două războaie, controversat,
contestat, obligat să presteze diverse munci pentru a supraviețui, iubit cu
patimă, redescoperit după 1990, mai ales după publicarea Jurnalului, Sebastian
s-a născut într-o familie de evrei și a trăit într-una dintre cele mai teribile
etape din istoria României. Apărut pe lume înainte de Primul Război Mondial (în
1907, anul răscoalei), a scris înainte de cel de al Doilea Război Mondial, a
urmat perioada antisemită când s-a ascuns și a fost părăsit de toată lumea,
obligat să folosească mai multe pseudonime și a murit în 1945 (instalarea primului guvern comunist, condus de Petru
Groza).
:” Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună
regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele
autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat
pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu
spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga?
se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul
intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt
atitudinea și convingerea lui. A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu
înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiința
trează în fața deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a
colectivității. Misiunea cărturarului constă tocmai în curajul de a-și afirma
activ modul nepartizan de gândire”. Sunt gândurile unui scriitor care a trecut
prin vremuri tulburi și pentru care “viața e simplă”, așa cum i se părea
în tinerețe.
Despre
viața sa, Sebastian s-a exprimat de sute de ori în articole, cronici, recenzii
la cărțile citite, în romanele, în piesele sale, în jurnalul din perioada
1935-1944. Tatiana Niculescu a purces la o documentare atentă, a scotocit
arhive, i- a citit toată opera, a colindat biblioteci, arhive, muzee pentru a
spune povestea vieții unui scriitor fascinant, foarte iubit, dar și contestat,
cu un destin tragic. A reușit să spună totul despre Mihail Sebastian? Evident
că nu se poate spune totul despre viața unui om care a spus totul în jurnalul
său, în scrierile sale, ci doar se pot lumina/întuneca unele aspecte. Lumini și
umbre care pot crea controverse legate și de carte.
Povestea
începe cu începutul: familia, (Hechter din Brăila), copilăria cu tradițiile,
datinile și sărbătorile evreiești, bucuria cititului de mic copil. Una dintre
primele lecturi, Viața albinelor de Maurice Maeterlinck, i-a deschis”setea”pentru
citit, alcătuindu-și prima sa bibliotecă. Elev fiind trăiește ocupația germană la
Brăila, plecarea tatălui în război, este “pedepsit” cu ștergerea de pe lista de
premianți. Student la drept, colaborează la Cuvântul, face
cunoștiință cu Nae Ionescu, de al cărui sprijin s-a bucurat o perioadă, pentru
ca apoi, relația să se deterioreze, când Nae Ionescu a devenit antisemit. „De când debutase în paginile Cuvântului, Mihail Sebastian devenise un critic
literar redutabil, cu judecăți tranșante și convingătoare asupra literaturii
române contemporane, cu evaluări literare articulate cu măiestrie, cu spirit
polemic sofisticat, subteran alimentat de o fericită îmbinare de umor evreiesc
și rafinată ironie franțuzească”, subliniază în carte autoarea.Este
momentul apariției romanului Două mii de ani care a declanșat un scandal imens, fiind desființat de
presă ca scriitor, “considerat trădător, vândut, renegat, huligan”.Dar, viața
continuă, scrie cronici teatrale “despre calitatea reprezentațiilor și a textului
dramatic, despre situația dramaturgiei românești în raport cu evoluția prozei
și poeziei, despre precara educație teatrală a publicului și a directorilor de
teatru care decid repertoriile, despre măiestria inegalabilă a pieselor lui
Caragiale.”
Tatiana
Niculescu se oprește asupre relației dintre Sebastian și Leny Caler, actriță
cunoscută a anilor ’30 și care nutrea o admirație excesivă, obsesivă pentru
scriitor. Iubirea lui Sebastian pentru Leny Caler durează câțiva ani și cunoaște suișuri și coborâșuri.
Prieteniile vechi cu Mireca Eliade , cu Nae Ionescu se strică ușor, tulburările
politice continuă, Sebastian publică romanul Accident, în 1940 în care
viața lui se regăsește: “despărțirea
de cocheta Leny, jocul lor erotic, geloziile, pasiunea pentru schi, muzică și
pictură”, o nouă relație amoroasă (cu Nadia Mărculescu Lacoste).
Mihail Sebastian scria cândva: “Se circulă greu
astăzi prin lumea ideilor, fără uniformă. Spiritul critic n-a avut niciodată
uniformă. E un civil. M-am ferit mereu de adevărurile absolute, pe care le pui
în buzunar ca pe un permis de armă. Am încercat să-mi păstrez dreptul modest,
dar tenace de a înțelege lucrurile în nuanțe și în distincții. Nu sunt un
partizan: sunt mereu un dizident”.
Cartea
Tatianei Nicolescu este un roman documentar, autoarea nu face critică literară,
deci nu vom întâlni analize al romanelor sau pieselor lui Sebastian, dovedește
apetit pentru scris, dar rămâi cu un gust amar la finalul lecturii. Nici eu nu
sunt critic literar sau istoric pentru a analiza mai profund opiniile autoarei,
sunt doar un simplu cititor, iubitor de Sebastian.
Tatiana
Niculescu- Singur. Viața lui Mihai Sebastian. Editura Humanitas, București,
2022, 240 pg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu