Nu din eroare am nimerit
la ultima premieră de la Teatrul Nottara, ci din curiozitate. Este vorba de o comedie pură, cu succes de
public garantat. Două perechi de gemeni, despărțiți la naștere și care se
regăsesc la un moment dat, confuzia generată de reîntâlnirea lor, situațiile
comice datorate asemănării, încurcături în cascadă sunt, în linii mari,
coordonatele principale trasate de William Shakespeare în Comedia
erorilor. Scrisă între 1589 și 1594,
este prima comedie și cea mai scurtă, scrisă de marele Will, inspirată de
piesele lui Plautus, Gemenii și Amphitruo.
Povestea se învârte în jurul lui Antifolus din Siracuza și a
servitorului său Dromio, care, ajunși în Efes, dau peste frații lor gemeni de
care nu știau. Interacțiunea celor din Siracuza cu cei din Efes duce la un șir
de situații comice, de intrigi amoroase, acuzații de infidelitate, de nebunie.
Identitatea, confuzia datorată asemănării fizice, iubirea (care produce o
schimbare în viața personajelor și le ajută să se descopere) și căsătoria,
presiunea care plutește în aer pentru desăvârșirea ei, separarea la naștere, regăsirea, eroarea ca și
condiție umană sau stare de fapt sunt situații general valabile. Putem sau nu
să acceptăm adevărul, chiar și atunci când realitatea din jurul nostru este
plină de confuzie și destul de complicată? Este o întrebare la care spectacolul
regizat de Sânziana Stoican încercă să răspundă. Tot ea declara în caietul-
program că o altă temă care i-a suscitat
interesul a fost cea a identității. “De
aici, opțiunea ca același actor să joace și propriul frate geamăn. Suntem cine
credem că suntem în lumea aceasta cufundată în erori de tot felul?”
Regizoarea a ales ca
variantă de traducere versiunea semnată de George Volceanov și respectă aproape
ad litteram textul inițial. Sânziana
Stoican nu se folosește de atât de uzitatele actualizări, asemănări cu zilele
noastre ( doar un mic exemplu: aparatul de fotografiat prezent la gâtul lui
Dromio din Efes) demonstrând că se poate și fără să “colaborăm” cu autorii clasici, că putem să ne amuzăm.
Mai apar, replici în spaniolă, amintind de epoca telenovelelor, iar Dromio
cântă o melodie celebră (Don’t worry, be
happy) care te urmărește și după ieșirea din sală.
Scenografia lui Valentin Vârlan este destul de simplă,
funcțională. Uși ce se închid și se deschid, forme geometrice, pereți care de
transformă, minim de obiecte pe scenă, culori puternice (portocaliu, albastru,
vișiniu, ocru, bej, verde, maro, roz, galben ).”O piațetă, un interior de casă,
o faleză, un turn de biserică, un zid, un parapet, o scară, niște trepte, o
bancă, un ponton, un cerc” constituie spațiul pentru acțiunea piesei. Costume
cu linii moderne, cu accesorii care să ajute la schimbarea rapidă pentru cele
două perechi de gemeni.
La
capitolul interpretare, Adrian Nicolae (Antifolus din Efes și Siracuza) și
Tudor Cucu Dumitrescu (Dromio din Efes și Siracuza) sunt vârfurile de lance ale
distribuției. Și nu exagerez cu nimic! Amândoi dovedesc o precizie matematică
în descrierea personajelor duble, o atenție pentru fiecare trăsătură a
gemenilor, o chimie a relației dintre ei, ca interpreți, o muncă migăloasă,
laborioasă de integrare, inter-relaționare cu celelalte personaje. Fiind vorba
de interpretarea unor gemeni, nu există niciun moment în care să ai senzația că
se repeată unul cu celălat. Adrian Niculae pendulează între caracterul fanfaronard,
grosolan a efesianului și masca romantică, poetică, adolescentină a fratelui
din Siracuza. Acesta din urmă dezvoltă o relație de parteneriat cu servitorul
său, iar în celălat rol este dominator, certăreț, pervers, rigid. Dromio în viziunea lui Tudor Cucu Dumitrescu
este tipul băiatului bun, plin de viață, când sarcastic, când ascultător, smecheraș,
pus pe glume sau gata să-și primească o palma sau un șut. I-am admirat
întotdeauna expresivitatea corporală, gestica (cu ochii minții mi-a adus aminte
de personajul din Zbor deasupra unui cuib
de cuci), calitățile vocale deosebite. “Viața e o farsă, așa că mă joc cu
ea înainte s-o iau în serios” și așa face. În Dromio din Efes face glume atunci
când stăpânul nu îl aude pentru că îi e frică. Dromio din Siracuza plutește în
pași de dans, sare ca un titirez, are vervă.
Ana Radu în Adriana, rol de mare întindere, pare că nu
a găsit, în opinia mea, cheia personajului. Apelează prea mult la registrul
acut, face prea multe gesturi repezite. Raluca Gheorghiu, în Luciana este mereu
mirată, tăcută, ingenuă, sugerează fără multe vorbe caracterul personajului ei.
Ionuț Grama are parte de mai multe roluri, cel mai reușit fiind șamanul,
doctorul exorcist, plin de avânt și farmec. Distribuția e completată de Crenguța Hariton
(o servitoare comică, geloasă, posesivă), Alexandra Aga, (o curtezană,
conștientă de farmecul pe care îl exercită asupra bărbaților), Ion Grosu (un
polițist, un temnicer, un șef de gardă), Rareș Andrici (un bijutier), Alexandru
Mike Gheorghiu (un negustor temperamental), Mircea Teodorescu (tatăl
gemenilor), Laura Vasiliu, în Maica Stareță, este cea care trebuie să aducă
semnul reconcilierii, este fie autoritară, fie calmă, împăciuitoare. Păcat că
mai mult am auzit monologul final, decât văzut, din cauza situării mele prea
laterale, sub balcon dreapta. Nici “scena balconului”, de altfel, extrem de
savuroasă, a fost tot audio.
Per ansamblu, spectacolul, fără a fi unul spectaculos,
trăiește prin câteva interpretări demne de remarcat, printr-un comic neforțat,
generator de râsete sau simple zâmbete. Merită menționat caietul-program
documentat, consultat online.
Teatrul Nottara – Comedia
erorilor de William Shakespeare. Traducere: George Volceanov.
Regia: Sânziana Stoican. Scenografia:Valentin Vârlan. Lighting design: Cristi
Niculescu. Distribuția: Adrian Niculae, Tudor Cucu Dumitrescu, Ana Radu, Raluca
Gheorghiu, Rareș Andrici, Ionuț Grama, Mircea Teodorescu, Laura Vasiliu,
Alexandra Aga, Alexandru Mike Gheorghiu, Crenguța Hariton, Ion Grosu. Data
premierei: 25 septembrie 2025.
Fotorafia lută de pe site-ul teatrului. Credit foto Victor Diaconu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu