Mini festival la Dunăre

 

 

 

 

Festivalul internațional, organizat de Teatrul de păpuși Cărăbuș din Brăila, a ajuns la cea de a zecea ediție. Conceput pentru a se desfășura outdoor, în două locații foarte populare ( Parcul Monument și Grădina publică), ediția jubiliară a reunit la start trupe din România (Teatrul pentru copii și tineret Vasilache, Botoșani, Teatrul „Anton Pann” , Rm. Vâlcea, Teatrul ”Alexandru Davila”, Pitești, secția animație, Teatrul Arlechino, Brașov, Atelierul Național, Iași) și din Republica Moldova (Teatrul Guguță, Teatrul Licurici, Teatrul Piciul Julien, Teatrul „Ion Creangă”, toate din Chișinău și Teatrul Republican Muzical Dramatic „B.P.Hașdeu” din Cahul). Teatrul gazdă s-a axat pe ateliere de mânuire, de improvizație și mișcare pe ritmuri muzicale, de desene.

Într-o ordine aleatorie voi face referire la câteva spectacole. Teatrul pentru copii și tineret „Vasilache”, Botoșani, a prezentat Vasilache și Mărioara , regizat de Ion Sapdaru care aduce la lumină “cea mai vestită poveste despre cel mai vestit cuplu românesc”. Celebrul Vasilache, “nașul” teatrului botoșănean, revine după mulți, mulți ani pe scenă, într-o formulă nouă. Și nu vine singur! Îl însoțesc (în ordinea de pe tricou): Păcală, Vardistul, Țiganul și ursul său, Talpa Iadului Moartea, Mărioara. Apar, pe rând, în sunete de tobe, “păpuși, păpuși lumești” cu lumea lor de povești. Sfada dintre cei doi soți, plină de haz, de bastonade, se împletește cu aventurile celorlalte personaje. Cei doi fac front comun când cineva vrea să-i despartă. De fapt, ei se iubesc.  Păpușile, “trase în țeapă”(postamentul pe care sunt agățate aduce cu țepele din lemn) nu joacă, ca la teatrul de bâlci, ci sunt spectatori (ca la teatru!)  la acțiunile actorilor mânuitori.. Altfel, ele sunt extrem de expressive, cu detaliile sunt atent lucrate (scenografia îi aparține lui Gelu Rîșca). Formula propusă de regizor (care a scris și textul) nu e una tradițională, are haz, antren (muzica: Toma Râșca), dar și unele momente ușor hazardate (scena cu Moartea, transformată într-o femeie fatală).  Actorii: Adelina Cojocariu, Ioana Buta, Pavel Petrași, Cosmin Tanasă s-au antrenat în joaca propusă de Ion Sapdaru, un omagiu “adus celor care au creat această mișcare, a teatrului de bâlci, predecesorilor noștri”.

Teatrul “Alexandru Davila” din Pitești a adus în festival spectacolul Albă ca zăpada și cei șapte pitici, regizat de Gabriel Apostol. Scenariul scris de Cristina și Florin Dumitru păstrează cadrul clasic al poveștii Fraților Grimm. Urmărind spectacolul iți dai seama că mesajele gândite de cei doi scriitori germani despre curaj, bunătate, dreptate, credință, loialitate, puterea iubirii sunt perfect valabile și în zilele noastre. Ca în orice poveste, binele învinge răul. Scenografia (Cristina Ciucu) este destul de simplă (panouri colorate), cei 7 pitici sunt marionete cu fire scurte, au trăsături distincte, sunt simpatici. În rest, m-a deranjat falsitatea, pe alocuri, unor replici (dialogul de final dintre Prinț și Albă ca Zăpada) și modul sec de rostire a lor.

Un arici mofturici, spectacol al Teatrului Arlechino din Brașov, are la bază un scenariu scris de Florența Vătafu care asigură și regia alături de Manuela Zaharie.  Aflăm povestea ariciului Pogonici, mofturos și nemulțumit de țepii lui, de care ar vrea să scape. Pus în fața unor încercări, Pogonici își dă seama că, de fapt, țepii sunt foarte importanți. Ca o morală, am putea trage concluzia că trebuie să ne acceptăm așa cum suntem, sa fim împăcați cu noi înșine. Tomos Tünde a conceput un décor simplu, funcțional, care se pretează unor spații indoor sau outdoor, păpușile sunt de mici dimensiuni, mânuirea este la masă.

Teatrul pentru copii Piciul Julien din Chișinău a prezentat Unde iernează racii?, un spectacol simplu, interactiv, colorat, muzical, cu păpuși mânuite la paravan, măști de animale și care se pretează perfect pentru a fi jucat în aer liber.  Nu vreau să divulg locul unde pot ierna racii, dar copii pot învăța despre prietenie, despre cum poți face fapte bune. La Brăila, teatrul din Chișinău s-a prezentat ca un teatru de familie: familia Ambrosi.  Actorii (Ion, Diana, Iulius Ambrosi ) mânuiesc, cântă și dansează spre bucuria celor mici. La sunet, o altă membră a familiei, Maria-Ilinca.

Festivalul pentru copii de la Brăila nu este unul de anvergură, dar a ajuns la cea de a zecea ediție, dovedindu-și utilitatea, punând accent pe distracție, pe participarea activă a micilor spectatori, pe “joaca” în aer liber, la doi pași de Dunăre.

 

Performanța celor mai tineri artiști

 

 

 

Opera Comică pentru Copii. O ultimă seară fierbinte de toamnă. O sală plină ochi de copii, părinți, bunici. Cu toții așteaptă întâlnirea cu Matilda. Cum care Matilda? Fata aceea deșteaptă, curajoasă, care la 5 ani citea cărți, cu o memorie formidabilă, cu un talent înnăscut pentru matematică, cea care nu suporta nedreptatea, care își folosește puterile telekinetice pentru a lupta cu lumea rea din jurul ei și pe care nu o iubeau părinții. Eroina cărții lui Roald Dahl (1916-1990) a fascinat generații întregi de copii și a fost sursă de inspirație pentru un film și un musical.

La Opera Comică pentru Copii, Matilda. The Musical s-a pus în premieră națională, fiind o montare de anvergură care tratează într-o manieră originală o serie de teme: abuzul, autoritarismul, bullyng-ul, etc. Musicalul Matilda a avut premiera mondială în 2010 și a fost montat de Royal Shakespeare Company la The Courtyard Theatre, Stratford-upon-Avon. Este cel mai mare musical făcut pentru copii și cu copii. Dennis Kelly, autorul scenariului, este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori și producători englezi de teatru, film și televiziune, recompensat, printre altele, cu Premiul Tony și BAFTA. Autorul muzicii este Tim Minchin, un compozitor, scriitor, interpret, poet, actor australian, binecunoscut și multipremiat.  Principalele atuuri ale stilului său sunt deductibile și în: melodii captivante, o combinație de umor inteligent, ironie, iar versurile îmbină observațiile sociale cu multă emoție.  Povestea de bază, păstrată de cei doi, are mai multe planuri, este foarte complexă, extrem de actuală. Este vorba despre un tablou al societății, al relațiilor de familie, despre importanța educației, a școlii, a empatiei și a compasiunii, chiar a iertării.  Scenariul este o îmbinare de umor, dramă și speranță, dialogul este alert, viu. Fiecare personaj important are momentul lui “de glorie” recitat sau cântat. Copii nu sunt doar simple apariții, ei declanșează acțiunea, pledând într-un fel pentru idea de asumare a faptelor, a propriului lor destin. Personajele pot constitui modele pozitive, chiar dacă sunt de vârste mici. Prezența lor în spectacol face mult mai accesibilă înțelegrea complexității poveștii.

Pentru regizorul Emil Pantelimon, Matilda a fost o mare provocare. De la respectarea cerințelor licențiatorului, pentru găsirea celor mai potrivite soluții scenografice, pentru alegerea vocilor (fiecare personaj are 3 interpreți, la fel și grupul de copii, baletul, orchestra), pentru costume. Scena este o imensă bibliotecă cu ramificații spre sală, care datorită graficii video splendid realizată (video: We are Sphere) se umple sau se golește de cărți sub ochii tăi, se deschid sertare în décor, unde se întâmplă ceva. Sunt și spații decupate care reprezintă camera Matildei sau curtea școlii, clasa, biroul directoarei Trunchbull. Regizorul a profitat din plin de posibilitățile tehnice remarcabile, folosind turnanta sau mecanisme pe roți care fac ca decorul să se plimbe (un bravo!, echipei tehnice din backstage), un sistem de iluminat ca la marile teatre de opera (lighting design: Mircea Mitroi). “Publicul se va bucura de patru amprente olfactive diferite care vor împânzi sala în patru momente foarte diferite”, scrie în caietul program Emil Pantelimon. Decorul este semnat de Vladimir Turturică iar costumele de Alina Petrovschi- o muncă extrem de elaborată, ținând cont de cantitatea de costume, de diversitatea lor. “Personajele pozitive sunt îmbrăcate în culori calde (ocru, auriu, portocaliu, roșu, verde), cele negative în culori reci (mov, magenta, violet, albastru, turcoaz) și personaje neutre în non-culori (gri, alb, negru)”, precizează scenografa în caietul-program.

Un alt element forte al spectacolului este partea coregrafică, creată de Cezara Blioju. Dans contemporan, dans sportiv, elemente de acrobație, street-jazz au fost stilurile gândite pentru crearea unor momente speciale, chiar dacă unele mi s-au părut cam lungi.  Baletul devine un personaj colectiv care completează și acccentuează acțiunea. Mulți dintre copiii de pe scenă sunt participanți la programul “School of Musical” (pregătiți de Teodora Jaworski- canto, Sabina Chirilă- coregrafie, Ioana Rufu- actorie).

Evident că partea leului revine soliștilor, corului, orchestrei dirijate la data vizionării de Gheorghe Iliuță). Greul reprezentației îl duce interpreta Matildei, Sara Barbu. O voce caldă, o interpretare ca la carte. Cântă, dansează cu aplomb, spune povestea fără să ezite.

Mi-a plăcut în mod deosebit cum și-a conceput rolul Agathei Trunchbull, Teodora Daiana Păcurar. Despotica directoare a școlii, malefică, crudă, abuzivă, care nu face altceva decât să-și terorizeze elevii și personalul, este îmbrăcată în uniformă, fiind o ferventă admiratoare a comunismului,  iar solista o înzestrează cu o serie de atribute ce țin de mimică, de gestică, de intonație, realizând o partitură memorabilă, atât din punct de vedere muzical, cât și actoricesc.

 În rolul tatălui Matildei, Mihai Mitrea își compune personajul într-o accentuată cheie comică, subliniind caracterul egoist, nepăsător, care nu-și înțelege și apreciază fiica, preocupat de afaceri și pentru care educația nu face doi bani.

O prezență delicată, plină de sensibilitate și emoție, cu un timbru plăcut a realizat Oana Șerban, în Jennifer Honey, învățătoarea Matildei. Un personaj carismatic, blând, iubitor, plin de înțelegere. Este prototipul figurii materne de care are nevoie Matilda.

Lista celorlalți interpreți (copiii, baletul, backing vocals, instrumentiștii) este extrem de lungă, dar toți au creat un spectacol deosebit de spectaculos și emoționant. Un pic ciudat, mai ales, pentru cei mici (de la 7 ani) este textul cântecelor în engleză (uneori ilizibil pe ecran) cu textul rostit în română.

O mențiune specială pentru caietul program extrem de documentat și lămuritor. Matilda. The musical este o performanță din punct de vedere regizoral, interpretativ, muzical, tehnicîn care pe lângă profesioniști, micuții artiști dovedesc talent, perseverență, pasiune și multă putere de muncă.

 

 

Opera Comică Pentru Copii, București- Matilda. The musical de Roald Dahl  Muzica și versurile: Tim Minchin. Text: Dennis Kelly (după romanul cu același titlu de Roald Dahl). Orchestrația și aranjamente muzicale: Chris Nightingale. Regia: Emil Pantelimon. Dirijori: Gheorghe Iliuță / Alexandru Ilie. Scenografie decor: Vladimir Turturică. Scenografie costume: Alina Petrovschi. Coregrafia: Cezara Blioju. Lighting design: Mircea Mitroi. Video: We are sphere. Asistent regie: Irina Furdui. Pregătire muzicală și corepetiție: Abel Corban, Marius Groza, Monica Gemene. Coordonatori "School of musical": Paula Cozariu (organizare), Teodora Jaworski (canto), Sabina Chirilă (coregrafie), Ioana Rufu (actorie). Asistent scenografie: Ioana Popescu. Asistent coregrafie: Sabina Chirilă. Director casting: Valentin Racoveanu. Director tehnic: Dorin Popovici. Asistenți "School of musical", regie: Natalia Ogăraru, Adelina Baicu, Sara Cozariu. Încălzire vocală: Maria Răducanu. Coregrafie: Sara Ardeleanu, Maia Rudolf. Distribuție: Iarina Popescu / Yuna Dodoc / Sara Barbu (Matilda Wormwood), Călina Epuran / Daiana Teodora Păcurar (Agatha Trunchbull), Oana Șerban / Ana Maria Ivan (Jennifer Honey), Mihai Mitrea / Daniel Pascariu / Mihai Munteniță (Domnul Wormwood), Daniela Cârstea / Maria Alexievici / Laura Oana (Doamna Wormwood), Sara Cozariu / Gogu Raisa (Michael Wormwood), Andreea Iftimescu / Ioana Rufu (Doamna Phelps), Bogdan Podlovschi / Radu Ion (Iluzionistul / Entertainer), Andrei Mihalcea / Sergiu Roban (Doctorul), Victor Ion / Nicu Rusu (Rudolpho), Tiberiu Enache / Tomer Weissbuch (Serghei), Antonia Iacob / Andreea Achilov (vocea acrobatei), Alexandra Dracea / Valeria Beliman (Mama 1), Bianca Poenaru / Mădălina Dinu (Mama 2), Ioana Carmen Lică / Bianca Marinescu (Mama 3), Antonia Iacob / Andreea Achilov (Mama 4), Tiberiu Enache / Tomer Weissbuch (Tatăl 1), Gjergji Mani / Doru Ciutacu (Tatăl 2), Victor Ion / Nicu Rusu (Tatăl 3), Andrei Hâncu / Fang Shuang (Tatăl 4). Cu participarea copiilor din cadrul programului OCC "School of musical" - Copii din clasa Matildei - CĂPȘUNI / CIREȘE: Bianca Ursache / Ina Blaga (Amanda Thripp), Miriam Esther Șimșensohn / Anastasia Elena Militaru (Lavender Glottlestop), Runa Răpișcă / Alexandra Bârliba (Nigel), Alexandra Mihai / Amalia Niculiță (Eric), Diana Dancu / Raisa Pop (Alice), Renee Gottschling / Dina Stanciu (Hortensia), Nicolas Stanciu / Dan Voinea (Bruce Bogtrotter), Tudor Cărbunaru / Rebecca Li Nian (Tommy), Maria Ingrid Dragomir / Ana Burja (Tilde), Ingrid Ciocan / Andreea Rusenescu (Abigail), Sara Ciocan / Anastasia Fumureanu (Marcy), Sara Ardeleanu / Adelina Baicu (Sara), Anastasia Birleanu / Alexia Costache (Alexia), Matei Elena Ecaterina / Maria Răducanu (Asistentă / Daisie) Susanu Maya Alessia / Alexia Gorgan (Asistentă / Mila), Susanu Maya Alessia / Maria Răducanu (Leon), Voicescu Maria Teodora / Maria Cotuțiu (Tomas), Ioana Teodora Mateș / Daria Păunescu (Asistentă / Claire) Backing vocals: Victor Ion, Tiberiu Enache, Antonia Iacob, Alexandra Dracea, Bianca Poenaru, Ioana Carmen Lică, Andrei Hâncu, Sergiu Roban, Nicu Rusu, Tomer Weissbuch, Andreea Achilov, Valeria Beliman, Bianca Marinescu, Doru Ciutacu Acrobata silk: Marlena Amironesei Balerinii Operei Comice pentru Copii: Cătălin Țârcovnicu, Antonio Bisogno, Giuseppe Paolicelli, Alyn Arhire, Emily Fung, Theodora Munteanu, Consuella Crăciun, Yu Chin Liao, Maria Ștefania Babalâc, Saori Shikahama, Rintaro Nakajima, Ionuț Picincu, Marco Vicente, Hanayo Ikeda, Karen Sakata, Ana Badea, Maria Grigore, Medea Beer, Konomi Homma, Sabina Chirilă, Maria Ștefania Stanciu, Cristina Babalâc Orchestra: Petra Hriban / Mihai Ioan Vaida (flaut), Sebastian Antoneac / Bogdan Mavroean / Claudiu Minea / Cosmin Stanciu (clarinet), Sebastian Antoneac / Eugen Mamot, Cosmin Stanciu, Silviu Stanciu (saxofon), Ștefan Constantinescu / Răzvan Grigorescu / Ciprian Pop (chitară clasică, electrică), Alexandra Pascaru / Bogdan Postolache (violoncel), Daniela Georgescu / Vlad Vedeș (contrabass, chitară bass), Sergiu Bivol / Oleg Răileanu / Ionel Lazăr / Alexandru Mavrocan (trompetă), Cătălin Bucerzan / Filip Liviu (trombon), Abel Corban / Marius Groza / Monica Gemene / Alexandru Răileanu (keyboard), Paul Luculescu / Philip Goron (percuție). Data vizionării: 27 septembrie 2024.

Două spectacole, o regizoare

 Actriță a Teatrului de Animație Țăndărică, regizoare, cadru didactic la UNATC (secția păpuși-marionete), Liliana Gavrilescu ne-a propus două spectacole care au la bază două titluri extrem de cunoscute și iubite de generații întregi de copii.  Spectacolul de la Teatrul Țăndărică, Micul meu prinț,  este o adaptare liberă după Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry (1900-1944), iar  la UNATC, Momo, pornește de la povestea omonimă, scrisă de Michael Ende, scriitor german (1929-1995).

Mulți dintre noi avem un mic prinț, al nostru, rodul imaginației noastre, al dorinței de a avea un prieten, fie el și imaginar și care să ne însoțească copilăria. Scenariul imaginat de Liliana Gavrilescu este o adaptare liberă, cu accente contemporane (uneori, prea contemporane, departe de spiritul scriitorului francez) și are ca principali protagoniști pe bunicul Anton, pilot, cu 30 de ani de activitate, participant la diverse operațiuni, exerciții militare, misiuni și pe nepotul, Anton, ajuns la rândul lui pilot. Ca pentru fiecare dintre noi, bunicii sunt parte importantă a formării noastre ca oameni. Așa a fost și bunicul Anton pentru nepotul său, un noian de amintiri între vis și realitate, o legătură specială creată peste timp. Și, ușor pătrundem în poveste. Intrăm în casa bunicului, facem cunoștință cu câinele Cirus, oița Lala (nu cea a lui  Saint-Exupéry!), cu fetița cu pălării, etc.

Micul Anton nu are prieteni pentru că știe prea multe, vorbește prea mult, iar bunicul este prietenul lui cel mai bun.  ‘Dacă vrei să te împrietenești cu cineva trebuie să petreci timp cu acel cineva. Timpul petrecut împreună este prețios pentru fiecare.’ Avem nevoie de bunici, de dragostea lor, de căldura cu care ne înconjoară, de sfaturile lor. Acesta ar fi unul dintre mesajele pe care le propune spectacolul. Bunicul îl trimite pe micul Anton să caute comoara. Ce este ea, cum arată? Poate fi: responsabilitatea, prietenia, stelele, visele… Cine știe?

Spectacolul curge lin, cu împletirea momentelor fără cuvinte (dar, un pic cam lungi), cu apariția personajelor care defilează ca la o prezentare de modă: omul de afaceri care visează numai bani, actrița vanitoasă care are o fetiță cu pălării, directoarea de bancă. Călătoria pe care cei doi Anton o fac printre stele este ca o lecție despre munți vulcanici, deșert, are un dram de poezie (ca text și ca imagine). Dacă este găsită comoara sau nu, asta nu vă mai spun.

Scenografia este semnată de Marian Sandu, colaborator mai vechi al Teatrului Țăndărică. Un colț de casă, tufe cu plante, aștri, nori, stele, păpuși de talie mică sau medie. Păpușa Micul Prinț nu m-a fermecat deloc. Este destul de ștearsă, dar la experiența pe care o are, Liliana Gavrilescu a reușit prin mânuire și voce să creeze imaginea unui băiețel simpatic (este ajutată de Ruxandra Ștefănescu). Alături de ele mai apar: Ioan Brancu (Bunicul Anton), Cristina Țane, Mona Toncu, Ana Maria Bălescu, Florin Mititelu (toți fac mai multe roluri). În ceea ce privesc costumele, iese în evidență, costumația actriței vanitoase, un amestec de crinolină la vedere, o aripă de pasăre pe un umăr și pe cap (pentru monologul ”sunt un pescăruș”), mănuși negre. Directoarea de bancă are o poșetă în formă de pușculiță-porcușor. Foarte adecvată mi s-a părut muzica semnată de Paul Ovidiu Cosovanu.

Nu m-a cucerit deloc acest nou Mic Prinț, chiar dacă începutul părea interesant. Mă întreb cât vor înțelege copilașii de peste 4 ani despre terenuri și case de vânzare, bani, afaceri.

Momo este examenul de licență al propmoție de anul acesta de la UNATC și are la baza scenariul scris de Liliana Gaavrilescu (semnează și regia, și coregrafia). Publicat în 1973, romanul fantezie al scriitorului german ne oferă o serie de lecții de viață importante. Nu lucrurile materiale  sunt vitale, ci timpul petrecut împreună cu cei dragi, conexiunile umane autentice sunt cele mai valoroase. Trebuie să apreciem prezentul, să știm să descifrăm semnele subtile care ne pot arăta drumul drept, să nu ne grăbim, să nu pierdem timpul. Povestea de la UNATC vorbește despre toate astea în limbajul specific teatrului de animație.

Momo, “o fetiță micuță, slăbuță, cu ochii foarte mari, minunat de frumoși și la fel de negri” ajunge la periferia unui mare oraș. E primită cu bucurie de comunitate, se împrietenește repede, știe să asculte și începe să-i ajute pe oameni să-și rezolve unele probleme. Este curajoasă și va duce o luptă cu forțele malefice ale timpului, reprezentate de o entitate numită Men in Grey pentru a le reda oamenilor timpul furat. De data asta, scenariul este coerent, păstrează “litera ”poveștii de bază și aflăm despre importanța timpului, despre prietenie și puterea comunității, despre calitatea vieții, etc.

Spectacolul este unul cu păpuși la masă, de dimensiuni mici și medii. Aici, trebuie remarcată calitatea deosebită a păpușilor, concepute de Raluca Aionițoaie (premiată în cadrul Galei UNATC). Sunt multe personaje, păpuși cu articulații mobile și care deschid gura, altele compuse pe corpul actorului, siluete, mânuite și de 3 actori. măști. Sunt expresive, cu trăsături lucrate la amanunt, detalii vestimentare. Animații video (Gina Georgiana Dinu, Mirela Raicu), video mapping, lumină de cuarț, o muzică (Andrei Midișan) care potențează desfășurarea acțiunii, completează și îmbogățesc spectacolul. Am lăsat la urmă, interpretarea, mânuirea. Se vede că regizoarea și profesoara Liliana Gavrilescu a lucrat până în cele mai mici detalii cu studenții pentru că toate păpușile au expresivitate în mișcare, sunt mânuite ca la carte de către Ioana Vlădău-Babii,  Andreea Trestianu, Mara Ion, Ștefana Tărniceru, Elena Man, Vlad Dragne, Daniela Truță, Mara Stoicescu, Ruxandra Ilie. Poate, vom mai auzi de ei!

Momo este un spectacol care ar putea fi preluat de un teatru profesionist fără probleme. Este un spectacol curat de t

Festivalul Imaginario

 

 

Cea de a cincea ediție a Festivalului de Teatru pentru copii si tineret Imaginarium, organizat de Teatrul “Toma Caragiu” sub egida programului „Ploiești – Capitala Tineretului din Romania 2024”, a avut o secțiune dedicată celor mici și una adolescenților.  Au fost prezente teatre din România (București, Galați, Constanța, Timișoara, Craiova, Tg. Mureș, Reșița) și din străinătate (Republica Moldova, Franța, Spania). Festivalul are un caracter competitiv.

Organizatorii au gândit un program variat, de la povești clasice citite în cheie modernă la piese care tratează teme contemporane cu problematică de interes pentru adolescenți, prezentate indoor și outdoor (esplanada din fața teatrului sau parcul “Nichita Stănescu”).

Voi selecta din programul festivalului acele spectacole la care nu am făcut referire cu alte ocazii.

Spectacolul Alice in Wonderland, prezentat de Teatrul pentru copii și tineret Gulliver din Galați, regizat de Ana Crăciun Lambru, a fost nominalizat la Premiile UNITER 2024, la categoria Cel mai bun spectacol pentru teatrul de animație/ teatru de copii. Este o lectură personală, cu multe mesaje  și subtexte și care se îmbină cu o scenografie inspirată (Elena Iorga), cu tehnica digitală  (proiecție și videomapping, realizate de Andrei Cozlac, nominalizat și el la Premiile UNITER, categoria video), cu o muzică potrivită și un sound foarte modern (Andrei Midișan), cu jocul actorilor la vedere, cu păpuși, cu teatru de umbre,  Ana Crăciun Lambru a imaginat o Alice a timpurilor noastre, o preadolescentă, care  nu reușește să se integreze în lumea din jur, se simte presată de școală, de o mama care nu o înțelege, care îi cere să fie perfecționistă. Ajunge într-o instituție pentru boli mintale, izolată complet. O poveste din copilărie devine un refugiu, o metodă de evadare din realitate, alcătuind o lume cu personaje din povestea clasică, o lume liberă de constrângeri, fără limite, timpul și spațiul fiind diluate. Dar, “poveștile sunt povești, nu rezolvă realitatea”, sau poate o rezolvă, o înfrumusețează, am putea spune. Cine știe? Alice in Wonderland este un spectacol pentru copii mai mari, care îți dă de gândit, reconsideră copilăria de pe alte coordinate, cu o distribuție ce reunește actori din mai multe generații (Elena Emandi, Adina Ariton, Andrei Ciugulea, Cosmin Cosma, Mirruna Dobrotă, Andrei Dombrovschi, Aurelian Iorga, Nicolae Lungu, Andrei Midișan, Nicoleta Miru-Cosma, Eduard Șișu, Valeria Taban, Lică Dănila, Elena Marin, Ramona Păuc, Gina Geru). Răbdare, timp, iubire acesta ar fi mesajul cel mai important în joaca noastră cu viața.

Dan Tudor a regizat la Teatrul “Ion Creangă”, București un spectacol după Amintiri din copilărie. Textul scris de Ion Creangă la 1880 este perfect valabil și în zilele noastre pentru că “nebuniile” copilăriei sunt aceleași, năstrușniciile nu au vârstă, pofta de joacă la fel de  mare, naivitatea vârstei, spiritul de aventură sunt comparabile.  Scenariul scris de Dan Tudor prezintă într-un ritm alert, o parte dintre “amintirile” lui Nică: prinsul unei muște cu ceaslovul, pupăza din tei, scăldatul, școala și “Calul Bălan” și Sfântul Nicolae, furatul cireșelor, Mătușa Marioara.  Păstrând dulcele grai moldovenesc, textul are un umor dozat, este coerent, ușor de urmărit. Spectacolul este ritmat, muzica originală îi aparține tot lui Dan Tudor, coregrafia (Florin Fieroiu) este și ea un element important, și face ca trecerile de la o scenă la alta să curgă lin, firesc, are culoare (scenografia semnată de Alina Herescu este simplă, îmbinând elementele tradiționale, stilizate cu cele moderne). Actorii (Alexandru Prica, Cerasele Popescu, Alexandra Velniciuc, Marius Nănău, Andreea Mera, Cristian Boeriu, Ionuț Antonie, Ioana Bîndac, Ovidiu.Cristian Bughiu, Marius Boboc, Ana Toda) reușesc să joace și să se joace cu poftă, cu voie bună, purtându-ne în lumea copilăriei, în care nu de puține ori am vrea să revenim și să redevenim copii.

Compania Yldor din Catalunia este o companie specializată în spectacole de circ pe bicicletă. Înființată în 2014, cu peste 1000 de spectacole indoor și outdoor în întreaga lume, compania a fost distinsă cu un premiu special în acest an, în competiția New Comers Show. Yldor LLach este un artist de circ, format la Montreal, la Școala Natională de circ, licențiat al Universității din Barcelona, secția activitate fizică și sport. Spectacolul prezentat în Festivalul de la Ploiești s-a intitulat Feels like flying. O scenă goală, o bicicletă roșie, o siluetă din burete (în formă de Y), elemente de echilibristică, adică un spectacol simplu care iți induce dorința de a pedala pe propria ta bicicletă, de a fi liber.

Teatrul “Stela Popescu” din București a adus în fața publicului ploieștean un spectacol realizat pe un text contemporan scris de dramaturgul și scenaristul englez Mike Bartlett (n.1980) și intitulat Cock. Premiera a avut loc în anul 2009 la Royal Court Theatre și își centrează acțiunea în jurul lui John, personaj gay care se îndrăgostește nebunește de o femeie și vrea să rupă o relație de 7 ani cu partenerul lui. Un text provocator care ridică pe lângă problema identității sexuale, pe cea a relațiilor, a asumării, a iubirii, vorbește despre conflictul dintre așteptări sociale și dorințe personale, despre criza profundă de identitate, despre lupta dintre un el și alt el sau dintre el și ea, despre loialitate. Personajul principal, John,  pendulează între doi parteneri, importanți din viața sa, intră în conflict cu sine însuși. Cristi Neacșu, interpretul lui John încearcă să ne convingă, să ne transmită toate temerile personajului, dilemele sale emoționale și sociale, tensiunea dintre dorință și presiune socială, dar, nu m-a convins pe de-a întregul. Tudor Cucu-Dumitrescu, în rolul partenerului (M), își creionează foarte atent personajul. Misogin, gelos, hotărât să lupte pentru John cu orice armă (în amor ca și în război, orice e permis!). Femeia, eterna poveste, este interpretată de Ioana Nicolae, are feminitate, naturalețe, vrea să lupte pentru John. Mă întreb dacă îl iubește cu adevărat sau îl vrea ca pe un trofeu. Mai apare un personaj, tatăl lui M (Cătălin Frăsinescu), chemat în ajutor. Regizorul Tony Adam Horațiu a gândit spectacolul cât se poate de simplu, fără artificii pentru ca atenția noastră să fie focusată pe poveste, pe mesaje. Empatizăm sau nu cu persoanjele? Fiecare dintre noi are propria sa părere, propria înțelegere a complexității problematicii și, cu siguranță, va pleca de la spectacol încărcat de întrebări.

Dar cu femeia ce s-a întâmplat? este titlul spectacolului regizat de Béres László la Teatrul pentru copii și tineret Merlin, Timișoara. Un text pentru adolescenți realizat după opt nuvele de Anton Pavlovici Cehov de către Kiss Csaba (traducere, regretatul Zeno Fodor) și care încearcă să răspundă la întrebarea din titlu, dar și să lămurească dilema actualității dramaturgului rus în plin secol XXI. În comparație cu dramaturgul Cehov, pe care îl știe toată lumea, nuvelistul este „unul mai „teribil”, care își arată „ghearele”, devenind câteodată, nemilos de grotesc și satiric”. (Béres László).

Chiar ce s-a întâmplat cu femeia? O întrebare cu care se deschide spectacolul. O femeie, Irina Bikulina a dispărut. Trei bărbați care se cunosc de ceva timp, o serie de personaje, câteva povești și Femeia pe care și-o imaginează fiecare bărbat. Este o metaforă, o nălucă, o femeie care e prezentă în gândurile, în viața fiecăruia dintre cei trei bărbați, dar pe care niciunul nu a avut-o. Un decor minimalist (Bajkó Attila) și trei actori (Laurențiu Pleșa, Cristi Brătoiu, Lucian Matei) care cu dibăcie, cu forță, cu umor trec prin 20 de personaje, oferindu-ne câte un mini recital. Un joc inteligent, „de-a râsu’-plânsu’”. Ce s-a întâmplat cu femeia? Dacă sunteți curioși, mergeți la teatru și veți afla.

Premiile Festivalului:

Secțiunea spectacole pentru copii Festivalul de teatru Imaginarium

Cel mai bun spectacol pentru copii – „Carmilhan – corabia fantomă”, Teatrul de Animație pentru Copii și tineret Imaginario;
Premiul pentru mânuire – „Parte dreaptă”, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” Chișinău;
Premiul pentru cea mai bună adaptare a unui basm cult – „Hansel și Gretel”, Teatrul pentru copii și tineret Ariel Târgu-Mureș.

Secțiunea spectacole pentru tineret

Premiul special al juriului, pentru cuplul comic Launce – Speed, actorilor Ioana Farcaș si Dragoș Maxim-Galbăn, din spectacolul „Cei doi tineri din Verona”, Teatrul de Animație pentru Copii și tineret Imaginario;
Premiul pentru coregrafie: Mariana Gavriciuc, pentru coregrafia spectacolului „Emaus”, Teatrul Excelsior București;
Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru tineret: „Alice în Wonderland”, Teatrul pentru copii și tineret „Gulliver” Galați.

 

 

Rudolf Moca: Un om, o viață, un destin.

 

Rudolf Moca, sau mai simplu, Rudy este actor, regizor, scenarist, poet,  cadru didactic, realizator de emisiuni radio și de televiziune, scriitor, activist pe tărâm social, laureat a numeroase premii de interpretare, autor de cărți despre rromi și obiceiurile lor, o personalitate marcantă a culturii târgumureșene. Singurul țigan (“Mie să nu-mi spui rom. Să-mi spui ţigan. Sunt ţigan şi nu mi-e ruşine să le spun lucrurilor pe nume“), ajuns regizor de teatru de păpuși, un om complex, un suflet generos, ca mai toți artiștii, blând, sfătos.  Recent, a publicat o carte intitulată, Un om, o viață, un destin.

Peste 40 de ani dedicați scenei Teatrului Ariel din Târgu Mureș, dar și etniei din care face parte și pentru a cărei emancipare și recunoaștere s-a zbătut ca un leu. S-a implicat cu perseverență, consecvență, fiind “un etalon, un barometru, un artisan al vieții culturale, o bijuterie de om”, un păpușar de excepție.

Cartea, apărută la Editura Vatra Veche, este despre viață, artă, cultură, luptă cu prejudecățile, roluri, piese, fapte, în general, despre viața unui om, cu bune, cu rele, cu dureri, cu bucurii. Împărțită pe capitol, cartea are un bogat material ilustrativ, un cd încorporat.

Primul capitol De sub pălăria rromilor, de fapt, un fel de jurnal, ilustrează implicarea în viața socială a comunității din care face parte, lupta sa pentru recunoașterea și schimbarea mentalităților generale. Sunt gândurile unui om, ale unui artist-cetățean preocupat de diversele  probleme ale unei comunități multilingve. Următoarele capitole, Social-politic și Romo sapiens, le continuă pe primul, dar cu mai multă aplecare. Considerațiile lui Rudy Moca sunt demne de luat în seamă pentru că sunt ale unui om, bun cunoscător al realității sociale. 

Capitolul Cultură și educație se deschide cu un Curriculum Vitae, o mica dramatizare cu personaje adevărate, apoi, urmează o serie de “povești” despre evenimente , festivaluri (Gipsy Show, prima emisiune tv pentru rromi, ziua actorului rrom, etc.). Menționez că Rudy Moca a regizat spectacolul Jekh răt lisăme/ O noapte furtunoasă, prima piesă de teatru din Romînia, jucată în limba rromani, cu supratitrare în limba română, cu actori profesioniști de etnie rromă.

La mulți ani, Rudy Moca, adună o parte din interviurile și articolele dedicate carierei unui actor intuitiv, truditor.  Aflăm, astfel, că la bază a fost profesor de biologie, apoi întâmplarea l-a dus la Teatrul Ariel, unde a adunat peste 567 de roluri. Este și absolvent IATC, promoția 1972. “O voce inconfundabilă (la propriu și la figurat), o prestație scenică și socială aparte și, nu în ultimul rând, o inepuizabilă sursă de energie”.

Cartea se încheie cu un bogat material fotografic color, album de familie, de teatru. O apariție editorială despre un actor păpușar, care se adaugă altor două, recent apărute, despre Maria Mierluț și Toma Hogea, sperând că și alți truditori păpușari vor “ieși la rampă” cu amintirile lor.

 

Rudolf Moca- Un om, o viață, un destin.Prefață Nicolae Băciuț. Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2024, 502 pag.

O seară plină de emoții

 

Aseară, în foaierul Teatrului de Comedie, într-o atmosferă foarte plăcută, Asociația „Radu Beligan” a organizat un eveniment emoționant: lansarea unui volum dedicat lui Marcel Anghelescu, intrat în galeria titanilor teatrului românesc, precum și decernarea Premiului “Radu Beligan” unui tânăr actor.

Asociația “Radu Beligan” a fost înființată de Anamaria Beligan din dorința  de a-și omagia nu numai părintele, ci și pe cei care au format generația de aur a teatrului românesc. Premiul “Radu Beligan” se acordă unui tânăr actor și constă în 1000 de euro și un trofeu gravat cu numele câștigătorului.  La edițiile precedente trofeul a fost acordat tinerilor actori Cristina Casian (2018), Mihai Florian Nițu (2020) și Florina Gleznea (2022). Anul acesta, alesul a fost Ștefan Mihai, actor al Teatrului de Stat din Constanța, care a fost nominalizat și la Premiul UNITER pentru cel mai bun rol secundar în 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu. Laudatio a fost făcut de criticul de teatru Cristina Modreanu și de Erwin Simsensohn, directorul Teatrului din Constanța.

Monografia dedicată lui Marcel Anghelescu, scrisă de Ion Moldovan, ne readuce în menorie pe unul dintre cei mai ”străluciți interpreți ai scenei românești”, “un continuator al familiei de monștri sacri, care a însuflețit zeci și sute de personaje. Împrumutându-le trăsături de neuitat. Înzestrându-le cu o viață atât de puternică, încât ne deveneau imediat familiari.Vitalitarea, forța tragică și  comică a creațiilor sale sunt un monument de culme al artei românești”, spunea Radu Beligan despre colegul și prietenul său. Simona Bondoc, care a avut șansa de a juca alături de Marcel Anghelescu, a vorbit despre generozitatea, profesionalismul, talentul uriaș, inteligența dramatică a celui care a fost interpretul ideal al lui Pristanda. Curat murdar, coane Marcel! Ion Moldovan a căutat în arhive, a stat de vorbă cu cei care l-au cunoscut pe Marcel Anghelescu, i-a iscodit, i-a provocat cu respect, cu prudență, cu decență în a creiona portretul actorului și omului. Irina Margareta a vorbit despre filmele în care a jucat Marcel Anghelescu, pe care le-a înnobilat, chiar dacă au fost realizate în anii cenzurii.

Un moment extrem de sensibil a fost atunci când Anamaria Beligan a amintit de recenta dispariție a actorului Liviu Crăciun, a cerut un moment de reculegere și a aprins o lumânare.  O lumânare simbol pentru toți artiștii care nu mai sunt printre noi. Prof. dr. Ioana Crăciun, eminent germanist, a vorbit despre legătura lui Radu Beligan cu dramaturgia germană, aspect mai puțin cunoscut.

Anamaria Beligan este un magician care din îndepărtata Australie gândește evenimente și mobilizează oameni, ne unește pe cei din apropierea ei pentru a omagia nu numai un mare actor, Radu Beligan, ci și teatrul românesc și pe slujitorii ei.

 

 

Marko Adžić: "Să joci pentru copii este o mare lecție"

 

 

Pe Marko Adžić, actor al Teatrului pentru copii și tineret Merlin, Timișoara, secția sârbă, l-am prins între două filmări. Este un fel de “argint viu”, mereu în mișcare, mereu pe drumuri între Belgrad-Vârșeț- Timișoara. Ajuns din întâmplare în orașul de pe malurile Begăi, fără să știe o boabă de limba română, cu multă osârdie, cu ambiție a ajuns să joace pe mai multe scene, să facă filme (a jucat alături de Armand Assante, Nick Mancuso, John Savage). Pe lângă actorie și pictură, cochetează și cu regia, coregrafia, scenografia. L-am văzut în patru spectacole ale secției sârbe (dintre care unul este un one man show), în unul sau două în limba română și m-am gândit că ar fi interesant să descoperim un actor care a ales România ca a doua sa casă.

 

 

Raluca Tulbure: Cine ești, Marko Adžić? Născut în Serbia, în orașul Vârșeț, trăitor în România, mai exact la Timișoara, care ar fi începutul poveștii de iubire cu România, cu Banatul?

Marko Adžić: Eu sunt Marko, timișorean, în principal. Nici nu mai știu dacă aparțin Timișoarei sau Vârșețului, pentru că și Vârșețul, și Timișoara sunt cu mine, oriunde mă duc. Dar, dar ultima perioadă, Timișoara este acasă,  pentru că de multă vreme trăiesc aici, iar în Vârșeț mă simt un străin pentru că toți prietenii mei sunt plecați. Pe scurt, sunt un om pe cât de dificil, pe atât de simplu, ciudat, actor, pictor. Încearc să păstrez copilul care încă trăiește în mine, și trăiește bine.

R.T.: Într-un interviu, mărturiseai că de mic ți-a plăcut pictura și că erai foarte bun. De ce ai renunțat la pictură pentru actorie? Ce oferă ea și pictura nu?

M.A.: Așa cum trăiesc între Timișoara și Vârșeț, așa mă lupt între pictură și actorie. Nu știu dacă actoria m-a ales pe mine sau eu pe ea. Ceea ce știu este că dacă vrei să devii pictor, trebuie să fii singur, să stai mult timp pe loc. Asta e doar părerea mea și nu vreau să fiu înțeles greșit. Eu nu sunt în stare să stau locului, sunt prea agitat. Dacă stau jumătate de oră, e deja prea mult.  Scena, însă, îmi oferă tot ce este necesar, tot ce am nevoie ca să-mi potolesc energia asta  nebună care zace în mine. Așa că, actoria, pe lângă că este profesie este și o mare pasiune, iubire, viață, stil de viață. De fapt, actoria este totul pentru mine. Poate exagerez, dar este adevărat.

R.T.: Ești actor al Teatrului Merlin, faci parte din micul colectiv al secției sârbe, joci și în spectacolele în limba română. Ce însemnă să joci pentru copii?

M.A.: Da, joc și la Teatrul Național, și la Merlin, la Timișoara, la Vârșeț, la Belgrad, în sârbă și română, pentru adulți și pentru copii, dar pentru mine este o mare provocare să joc pentru copii. Pe lângă că este și o onoare, o fericire, este un exercițiu foarte bun. Mi se pare că de când joc în Teatrul pentru copii și tineret Merlin sunt mult mai atent, mai concentrat, mai prezent pe scenă. Am învățat să am răbdare, pentru că nu am răbdare, așa m-am născut fără răbdare, sunt prea agitat, prea grăbit, prea nervos. Jucând pentru copii, am învățat să am și răbdare, și înțelegere, m-a ajutat foarte mult să cresc ca și actor. Ca o concluzie, să joci pentru copii este o mare bucurie, dar și o mare lecție.

R.T.: Te-am văzut și  în spectacole pentru adolescenți și, cum spuneai joci la Teatrul Național “Mihai Eminescu”, faci film și aici și în Serbia, unde te simți cel mai bine? Pe scenă sau pe micul, marele ecran?

M.A.: Foarte greu să fac diferența între film și teatru. De fapt, e total diferit. Mi se pare că pe scenă e adevărul și mă trezesc că, uneori, filmul este mai adevărat ca viața. Pe scenă am primit tot, toată frumusețea vieții, uneori eram și dezamăgit, speriat. În fața camerei, am învățat să fiu mult mai sigur, mult mai hotărât, mult mai rapid, mult mai concentrat, Scena iți oferă o magie într-o secundă și aici cred că este diferența. În teatru se întâmplă ceva într-o secundă, se întâmplă pe loc și, dacă nu ești stăpân pe secunda aia, degeaba ai repetat o lună, două, cât e nevoie pentru un spectacol. Și la film este o magie, dar și o vrăjeală, pentru că poți să repeți de o mie de ori până îți iese. E foarte ciudat, dar după atâția ani am învățat cum să joc pe scenă și cum să joc în fața camerei. Cred că mă descurc și ca să dau răspunsul corect: iubesc la fel de mult și scena și ecranul. Amândouă sunt legate de meseria mea, de actor.

R.T.:  Cum e Marko Adžić în viața de zi cu zi? Dacă ar fi să îți faci un portret, cum ar arăta?

M.A.: Marko, în viața de zi cu zi, este un copil mare, agitat, cum am mai spus, speriat, dar și curajos,  fericit, nebun. Încerc să păstrez nebunia pentru că îmi ajută să fiu liber pe scenă. Nu știu cum să spun, dar toate astea mă ajută să fiu un actor adevărat, să zicem așa.

R.T.: De ce este nevoie în meseria de actor, în afară de talent?

M.A.: Lumea spune că 10% e talent, dar e un clișeu. Nu știu dacă e pe  bune sau nu, dar îmi place că e așa. Talent 10% și 90% muncă, muncă și muncă. Cu disciplină, fără orgolii, fără falsitate. Actoria este adevăr și disciplină. Scena nu - i suportă pe oamenii orgolioși, falși și mincinoși. Spectatorul e cel care vede și simte imediat.

R.T.: Ești un workaholic, dar ce îți place să faci în timpul liber?

M.A.: Da, sunt un workaholic, fără muncă nu există nici omul. Încerc să nu am timp liber și reușesc. Imi e frică de timpul liber. În general, mi-e frică de timp pentru că timpul trece prea repede și mă omoară chestia asta. E doar vina mea dacă pierd și o secundă din viața mea. M-am hotărât să nu fiu nicio secundă leneș pentru că viața mea trece prea repede, iar eu, dacă pierd timpul, mă simt vinovat. Deci,  nu veau să am timp liber și reușesc.

R.T.: Dacă ar fi să dai  un sfat colegilor mai tineri, aflați la început de drum, ce le-ai spune?

M.A.: Un sfat: fă! Și dacă o să pici, pici.  Ridică-te și fă! Nu asculta pe nimeni. Fă ce vrei, fă ce simți că e bine pentru tine. Fă cu toată ființa ta! Și, dacă greșești,  greșește și ai să-ți dai seama că ai greșit. Vei găsi o altă cale să faci ce trebuie să faci. Nu sta, nu pierde timp! Fă orice, fără nicio frică, nu aștepta pe nimeni. Dacă nu faci singur, nu-ți pică din cer nimic. Fă! Indiferent de ce vrei să fii. Dacă părinții iți spun: nu te face actor, ci doctor, fă ce vrei tu, pentru că tu cu tine trebuie  să trăiești.

R.T.: Dacă ai  avea o baghetă magică, ce ai face cu ea?

M.A.: Grea, foarte grea întrebare! Niciodată, nu am știut răspunsul. Dacă se poate, fără copii bolnavi pe pământ. Dar, și asta mi se pare un pic egoist. De ce doar copii, de ce doar boală, atunci și războaie, moarte, Sunt multe necazuri pe pământul acesta și nu știu cu ce să încep, pe cine să ajut. Ca răspuns final, să nu mai fie copii bolnavi!

Eu știu. Însă, că Marko are un vis: să întemeieze un teatru în limba sârbă în România. Poate se întâlnește în drumurile sale cu peștișorul de aur care să-i îndeplinească visele.