Prietenul imaginar din copilărie

 

    Noul spectacol al Teatrului Țăndărică, Amintirile unui prieten imaginar, m-a readus în copilărie. Fiind copil unic, nedus la grădiniță, am suferit de lipsă de prieteni. Mi-am creat propriul meu univers, populat de cărți cu desene și păpuși, dar și de un prieten imaginar. Nu mai știu ce nume avea, dar era “jurnalul” de mai tîrziu, confesorul, partenerul de joacă, căruia îi ceream sfatul, îi cântam, îi spuneam poezii, îi povesteam, îi vorbeam. Prietenul meu imaginar știa tot, fie că-i vorbeam cu voce tare sau în gând. În dicționar, definiția unui prieten imaginar ne spune că acesta “reprezintă un fenomen social și psihologic în care o prietenie sau o altă relație interpersonală are loc mai degrabă în imaginație decât în planul realității fizice exterioare”.

Oare, de ce aveam nevoie de un asemenea prieten? Mai sunt copii care simt nevoia unui prieten imaginar? De ce? Când apare el? Atunci când un “copil vrea să vorbească cu cineva și nu are cu cine, când face multe năzdrăvănii și nu are pe cine să dea vina, când îi e frică de întuneric și nu e nimeni lângă el, când vrea să se joace și nu are cu cine”.

                        Un posibil răspuns ar putea fi întrezărit în spectacolul de la Țăndărică, gândit (adaptare și regie) de Mihai Dumitrescu, actor al teatrului, debutant în regie, pe scena căruia îi este fidel de ani buni. Sursa de inspirație a fost cartea lui Michelle Cuervas, scriitoare americană pentru copii, Confesiunile unui prieten imaginar. Sedus de idea autoarei care analizează “puterea ascunsă a tuturor lucrurilor nevăzute fără de care viața ar fi mai puțin frumoasă”, Mihai Dumitrescu a scris un scenariu interesant, deloc didactic, cu umor, cu personaje inventate care servesc povestea. Riki Diki, personajul central, nebăgat în seamă la școală, nici de colegi, nici de profesori, cu părinți “serioși și fără chef de joacă”, află că sora lui are un prieten imaginar de care nu știa. Și, de aici, povestea continuă cu persoanaje de tot felul: Vip Elia, “o vedetă cu patine”, Șoseta Împuțită, Tic-Tac,”niciodată n-o să tac”, Papă Tot, care trec prin sala de așteptare a personajelor imaginate sau în sala Imaginarilor anonimi. Nu încalec pe o șa ca să merg mai departe. Copiii vor descoperi singuri cum e cu personajul imaginar.

            Spectacolul are multe “ingrediente”, de tot felul, dar nu este încărcat. Un decor simplu și functional, semnat de Elena Iorga, proaspăt absolventă UNATC, secția de scenografie. O masă cu diverse accesorii, un fundal decorat cu figuri, o ștangă de pe care coboară alte figuri, păpuși de mici dimensiuni, construite de Daniel Stamate. Concepute în tehnica 3D, gândite și elaborate în așa fel încât să aibă expresie, căldură, să nu fie reci, ca manechinele din vitrine, cum am văzut în alte spectacole, să poată fi mânuite ușor, să nu fie rigide.

            Actor intuitiv, foarte bun mânuitor, Mihai Dumitrescu a lucrat la amănunt cu colegii lui, care au realizat personaje bine conturate. Mânuitul la masă presupune câte 2-3 actori la o păpușă, deci cere atenție și concentrare. De exemplu, Dora Ortelecan, Riki Diki, este ajutată de Mona Toncu și Florin Mititelu sau Vip Elia, Alina Teianu are ca ajutoare pe Florin Mititelu și Roxana Vișan. Exemplele ar mai putea continua.

            De la momente de stand- up, la ritmuri de hip hop, de la dans la cântece ritmate, de la umbre și siluete, la video și black light, toate crează alături de poveste, de jocul actorilor imaginea unui spectacol de văzut, de reținut. M-au amuzat câteva secvente, reușite, de altfel. Dansul celor trei Bau Bau (Ioan Păduraru, Mona Toncu și Florin Mititelu), în costume roz, cu măști fosforescente pe față, de mare efect pentru cei mici. Bau Bau, personajul inventat de adulți pentru a-i potoli pe copii, “înalt, slab, gras sau scund, mai mare sau mai mic”, care poate lua orice formă îi determină pe cei din sală să strige: “nu mi-e frică de Bau Bau”. Un alt moment de efct, în tehnica black light, este apariția Marelui Imaginator (Florin Mititelu, ajutat de Alina Teianu, Roxana Vișan, Adrian Lefter, Mona Toncu, Ioan Păduraru), care, asemenea unui puzzle se transformă în pisică sau future, datorate mișcărilor sigure ale actorilor.

            Toți cei din distribuție (Dora Ortelecan Dumitrescu, Roxana Vișan, Alina Teianu Cocioran, Mona Toncu, Florin Mititelu, Ioan Păduraru, Adrian Lefter) joacă, mânuiesc, dansează, cântă cu plăcere, sunt dezinvolți, iar sala răspunde pe măsură.

Amintirile unui prieten imaginar este un spectacol antrenant, plin de învățăminte pentru cei mici și un moment de reflecție pentru cei mari.

Teatrul de animație Țăndărică- Amintirile unui prieten imaginar.  Regie și dramatizare: Mihai Dumitrescu. Scenografie: Elena Iorga. Construcție păpuși: Daniel Stamate. Muzica: Ruxandra Pleșescu.Dsitribuție: Dora Ortelecan Dumitrescu, Roxana Vișan, Alina Teianu Cocioran, Mona Toncu, Florin Mititelu, Ioan Păduraru, Adrian Lefter.  Data vizionării: 11 mai 2023.