Pandemia a declanșat o “epidemie”teatrală care i-a „îmbolnăvit” pe iubitorii de teatru și nu numai, care au lăsat telecomanda televizorului și s-au așezat comod în fotolii sau pe canapea, „călătorind ”de-a lungul și de-a latul României sau pe alte meridiane. Nu am avut nevoie de bilete de avion, de declarație pe propria răspundere sau de mască, ci de un program bine stabilit pe ore și, în aceiași zi puteai să fi la București, la Cluj sau Timișoara, la Paris sau New York, la Moscova. Fenomenul de teatru online a prins neașteptat de bine, în ciuda împotrivirilor unora, a teoriilor, de altfel întemeiate, că spectacolele trebuie văzute în sală, unde emoția te copleșește, unde legătura dintre actori și spectatori este vie, adevărată, proaspătă. Experiența prin care am trecut și trecem, fără voia noastră, ne-a făcut să ne evaluăm, să ne organizăm pe noi și copiii noștri ca să depășim perioada, să facem lucruri pe care mulți nu le-au făcut (să citim mai mult, să ne preocupăm de noi, să ne reîmprietenim cu casa noastră, să vedem online filme, spectacole, să mergem la marile muzee). Nu știu dacă “libertatea”de mișcare ne va duce spre un “asalt”al sălilor de teatru? Probabil că nu! Dar, eu am văzut atâta teatru, de orice fel, încât sunt mai “tobă” decât eram înainte.
După o introducere destul de lungă, am să mă opresc la “stația”: Opera Comică pentru Copii. Timp de o lună de zile am vizionat majoritatea spectacolelor din reperoriu întrând în aplicația pusă la dispoziție, pe baza unui abonament. Înființată în 1998 ca o companie independentă, devenită, apoi, instituție de utilitate publică, Opera Comică, condusă în prezent de soprana Felicia Filip, are un scop cultural și educativ. Muzica pe înțelesul celor mici, și nu orice fel de muzică, ci clasică, transpusă modern, atractiv, gândită ca o “lecție” dar și ca un “joc”. Operă, operetă, balet, titluri cunoscute din marele repertoriu (Răpirea din serai, Flautul fermecat, Mirandolina- după Hangița de Goldoni, Spărgătorul de nuci, Don Quijotte, Hapciu în Re major după Mam’zelle Nitouche, Lumea păpușilor după baletul Coppelia) sau povești pentru copii (Harap Alb, Scufița Roșie, Gulliver, Micuța Dorothy, Fata babei și fata moșneagului, Cenușăreasa, Hansel și Gretel, Prinț și Cerșetor, Albă ca zăpada, Punguța cu doi bani) fac din OCC un spațiu inedit în peisajul cultural al Capitalei. În repertoriul acesta vast se regăsec și 2 titluri din afara sferei cunoscute: Lunaticii (numere de clovnerie) și 6 mâini și un pian (călătorie muzicală prin diverse genuri muzicale), precum și o serie de programe cu caracter educative (Micul grădinar, În spatele scenei, Micul artist, Duelul instrumentelor, Povești cu Felicia, etc).
E greu să te decizi ce să comentezi dintr-o ofertă atât de bogată, deci mă voi opri asupra unor spectacole, alese aleatoriu, pentru că de vizionat, datorită abonamentului, am vizionat tot. Cantata cafelei mi-a atras atenția prin titlu. Eram curioasă, ca o mare iubitoare a lichidului maroniu și cu aromă îmbietoare, să aflu cum a ajuns cafeaua personaj într-o lucrare muzicală. Opera comică în miniatură scrisă de J.S.Bach în 1732 vorbește cu umor despre dependența de cafea, care la vremea accea era considerată un viciu. Spectacolul regizat de Irina Furdui este unul interactiv, dinamic, alert despre încercarea unui tată de a-și face fiica să renunțe la elixirul frumos mirositor și dătător de viață (“dacă nu te lași de cafea, nu mai mergi la petreceri, numai ieși la plimbare”, “nu-ți mai cumpăr haine”, “nu te mai măriți”).Nu vă sună cunoscute “amenințările”,dragi tineri? Un decor, conceput de Iolanda Mutu, viu, colorat, alcătuit din fotolii în formă de ceșcuțe, etajere cu jucării, costumele interpreților se asortează cu fotoliile, predomină culoarea roz, creează o atmosferă veselă, deși mă întreb dacă micuții au înțeles că băutura preferată a părinților este un viciu sau o bucurie.
Mirandolina este o adaptare coregrafică după piesa Hangița a lui Carlo Goldoni de către Mihai Babușka și ne spune povestea unei tinere fete care moștenește un han. Ea are o grămadă de pretendenți, unul mai caraghios decât altul. Dansurile imaginate de cunoscutul balerin și coregraf Mihai Babușka sunt spectaculoase, încurcăturile comice și amuzate asezonate cu o muzică plină de energie (ilustrația muzicală: Alexandru Istrate) fac din Mirandolina un mod agreabil de petrecere a timpului liber.
Flautul fermecat este regizat de Cristian Mihăilescu,scenografia e semnată de Viorica Petrovici iar coregrafia de Cătălin Caracaș, conducerea muzicală este asigurată de dirijorul Ciprian Teodorașcu, iar coregrafia grupului de copii de maestrul coregraf Jaqueline Bratu și este ultima operă a lui W.A. Mozart. Regizorul a adaptat opera care are mai multe planuri de percepție la nivelul de înțelegere a unor copii între 5-15 ani, având grijă să nu știrbească nimic din frumusețea muzicii. Voci tinere, bine timbrate, scenografie schematică, dar funcțională, costume viu colorate și inventive (mai ales cele ale lui Papageno și ale Papagenei sau ale papagenuților), folosirea dozată a proiecției sau copii pe trotinete, plimbarea dansantă a eoilor prin sală, toate alcătuiesc un spectacol antrenat care degajă bucurie.
Hapciu în Re major (amuzant titlu!)este o adaptare după celebra operetă Mam’zelle Nitouche de F.R. Herve, prima operetă creată vreodată și jucată în premieră la Paris în 1883. Regia spectacolului îi aparține lui Cristian Mihăilescu, scenografia Andreei Koch, coregrafia lui Cătălin Caracaș, iar dirijor este Ciprian Teodorașcu. Fără a intra în amănuntele poveștii, important de subliniat este modul comic în care sunt criticate metodele de educație dintr-un pension condus de călugărițe, obiceiurile nărăvite ale ofițerilor, curajul eroine principale de a se impune într-o lume extrem de pestriță. Alternanța momentelor recitate cu cele cântate, cu dansul, completate de mimă, pantomimă fac ca spectacolul al cărui subiect nu prea este la îndemâna unor copilași de 7-8 ani să fie mai ușor de urmărit.
Albă ca zăpada și cei 7 pitici povestea Fraților Grimm a fost de-a lungul timpului desen animat, film artistic, poveste dramatizată, iar Opera Comică ne propune un spectacol de balet, realizat pe muzica lui Cornel Trăilescu, care spunea într-un interviu ”Consider că educaţia muzicală şi drumul muzical încep din copilărie, însă cu obligaţia de a da copilului piesele pe care le agreează şi le înţelege. Asta presupune un limbaj special, atractiv. Cum se poate explica faptul că basmele, cu lumea lor mirifică, exercită şi astăzi o forţă de atracţie irezistibilă? Să fie oare pentru că întâmplările şi eroii lor reprezintă de fapt proiecţii simbolice în fantastic ale unor năzuinţe dintru-nceput ale umanităţii? Oricum, basmele trăiesc, şi nu numai pentru că celor mici le place să le asculte, ci şi pentru că celor mari le place să le povestească. Ele ne vrăjesc la fel, indiferent de vârstă”. Corina Dumitrescu semnează regia și coregrafia care este alcătuită din momente rafinate, executate de balerini și elevi al Liceului Floria Capsali, este plină de culoare și prospețime, iar povestea clasică este respectată. În pași ușor de dans, Albă ca zăpada, maștera, piticii, prințul crează o atmosferă feerică.
După ce în urmă cu ceva timp, Scufița Roșie a poposit la Opera Comică sub forma unui musical, acum îndrăgitul personaj revine într-un balet care păstrază liniile poveștii scrise de Frații Grimm. Consemnăm astfel mai multe “premiere”: una online, debutul regizoral al balerinei Andreea Soare, semnatara coregrafiei și a colajului muzical și folosirea pentru prima oară la un balet a decorului animatronic. Senzația creată a fost de real, de viu, lumina caldă scălda scena, copacul fermecat a cântat și a “dansat, balerinii „zburau” asemenea fulgilor de nea și timpul a trecut pe nesimțite.Un spectacol plăcut ochiului și auzului, chiar dacă vizionarea premierei a fost atipică, în “fotoliul din odae” și nu în cel din sala de spectacol. Despre celelalte titluri sau despre cele noi, poate, altădată, dacă situația se va ameliora și ne vom avea timp să respirăm, pentru că în vremurile dinanite de pandemie, Opera Comică avea un ritm amețitor de premiere și activități.
Stagiunea online a Operei Comice a mai cuprins și o serie de evenimente cu caracter educativ și distractiv pentru copii mai mici sau mai mari cum ar fi: Micul Grădinar OCC, Povești cu Felicia, Ne jucăm la OCC, Zâmbete la OCC, În spatele cortinei, Fabule cu Nino și Filme de Zece, menite să ofere o altă alternativă pentru legătura dintre public și teatru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu