Teatrul Tv a fost o constantă binevenită în perioada de pandemie. Iubitorii de teatru au avut parte de adevărate lecții de teatru datorate arhivei de aur a TVR, înregistrări care au rulat seară de seară o perioadă la concurență cu stagiunea online a multor instituții de spectacol. Cred că toate piesele ar fi meritat o consemnare, însă ar fi fost nevoie de un spațiu dublu, de atenție îndreptată doar spre Teatrul tv. Am să mă opresc la două montări antologice pe care le-am urmărit cu emoție și un nod în gât. Mulți dintre actori sunt plecați într-o altă dimensiune, uitați de cei de azi, neuitați de generațiile mai vechi.
Prima montare la care voi face referire este Patima de sub ulmi de Eugene O’Neill, în regia lui Dinu Cernescu. Considerat „ trunchiul” viguros al dramaturgiei americane, din care pornesc ”ramurile” Arthur Miller, Thorton Wilder, Tennessee Williams, Eugene O’Neill, laureat al Premiul Nobel pentru literatură (1936) "pentru puterea, onestitatea și emoțiile profunde ale operelor sale dramatice, care întruchipează o concepție originală a tragediei", a scris Patima de sub ulmi în 1924. Este o tragedie absolută, puternică, cu o construcție perfectă și care ar putea avea ca motto un singur cuvânt: ura. Ura pentru tot și toate: față de ferma care îi ține sclavi pe toți din familia Cabot, față de părintele împietrit și fără suflet, față de soțul bogat, față de copiii ce vor să pună mâna pe avere... Iubirea ce apare, la un moment dat. între soția mai tânără și unul dintre fii pare izvorâtă tot din ură. Nici atmosfera nu este idilică. Familia Cabot pare că trăiește la capăt de lume, izolată, capul familiei muncind din greu pentru a pune pe picioare ferma. Ferma a fost iubita, copilul, viața lui Ephraim, investind în ea tot, rămânând pustiit. Nici tatăl, nici fii, nici chiar Abbie ( noua soție a patriahului) nu uită de patimi și ură, nu știu să iubescă cu adevărat, să trăiască, să se bucure de ce au.
Montarea lui Dinu Cernescu exprimă spiritul lui O’Neill și te duce cu gândul la tragediile antice. E aspră, dură, rece. Emoția este dată de interpreți. În primul rând, Mircea Albulescu, în rolul lui Ephraim Cabot. Maiestos, aspru, cu puține slăbiciuni omenești, cu miere, dar și cu tunet în glas, uneori stăpân pe situație, alteori pierdut. Un Albulescu care umple ecranul. Scena din dormitor dintre el și Abbie, când povestește viața dură, împietrită pe care a trăit-o, încercând să se înmoaie, cuvintele tăiate, aparatul care-i surprinde mimica este una greu de uitat, la fel ca și finalul, când înșelat de fiul cel mic și de Abbie, vrea să dea foc la casă, să o privescă cum arde, este singur, la fel ca și Dumnezeu „care e tare singur”. Ploaia care se aude va spăla oare toate urmele, păcatele, ura? Alături de Mircea Albulescu apar, foarte tinerii, pe atunci, Constantin Cotimanis, Valentin Teodosiu cei doi frați, aspri, bolovănoși), Adriana Trandafir ( soția mult prea tânără, pusă pe căpătuială, meschină, plină de senzualitatea cenzurată amar de ani), Florin Piersic jr. (candid, hotărât, sfios, îndărătnic). Din păcate, o desincronizare între imagine și sunet a știrbit un pic din derularea înregistrării.
După spectacol a urmat un portret Ovidiu Iuliu Moldovan, in memoriam. Colegi de teatru sau de film ca Victor Ioan Frunză, Mircea Diaconu, Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Florina Cercel, Alexandru Bindea, Vlad Ivanov, Tomi Cristin și-au amintit de omul și actorul „cu chip de medalie”, cu un timbru unic și greu de uitat, care recita Eminescu și Nichita cu evlavie, interpret a numeroase personaje în teatru și film. „Marele singuratic” ce purta în suflet o durere din copilărie, dusă dincolo de moarte, cu o sensibilitate ce contrazicea chipul, perfecționist, meticulos, Ovidiu Iuliu Moldovan, ardeleanul din născare nu numai cel din filmul omonim, a rămas în amintirea tuturor ca un om și un actor special. Portretul realizat la TVR a scos în evidență prin mărturii din spectacole, filme și spuse ale colegilor personalitatea lui marcantă. „Tandreţea este o condiţie sine qua non în meseria noastră, pentru că actul artistic este un gest de predare şi de maximă intimitate. Sufletul nu poate fi expus în orice condiţii, iar arma noastră principală este tocmai sufletul… „, iar Ovidiu Iuliu Moldovan a trăit și a murit în discreție.
Cele de mai sus mi-au înlesnit trecerea spre cel de al doilea spectcol la care voi face referire: Steaua fără nume de Mihail Sebastian, în regia lui Eugen Todoran, înregistrare din 1983. Poate una dintre cele mai jucate piese românești, cu zeci de versiuni, subiect pentru 2 filme (unul rusesc și unul ceva mai celebru al lui Henri Colpi) scrisă în 1942 și care a avut premiera în 1944, având o distribuție de invidiat: Radu Beligan ca profesorul Miroiu, Nora Piacentini ca domnișoara Cucu, Nineta Gusti ca o elevă, Nicolae Tomazoglu ca Pascu, G. Basmagian - conductorul de tren, Maria Mohor ca Necunoscuta (Mona), V. Brezianu ca Udrea, Mircea Șeptilici ca Grig.
Piesa are o poezie a ei, un farmec discret, multă duioșie, iar evenimentele descrise sunt simple, dar cu un mesaj clar: capacitatea de a visa și generozitatea sunt apanajele oamenilor cu o anumită structură. Nu este interzis să visezi, să te cufunzi în stele! O banală poveste de dragoste. Într-un mic orășel de provincie, unde bârfa este la ordinea zilei, unde elevele de liceu fug la gară ca să evadeze, ajunge Necunoscuta, care pentru o noapte trăiește adevărat, simplu, însă nu poate renunța la viața ei de lux, la lumea ei artificială. O stea, o iubire, o gară locul de unde pornește sau se termină poveștile.
În versiunea lui Eugen Todoran, piesa are un parfum aparte, o „muzică” simplă, bine executată de un careu de actori bine aleși. Florin Zamfirescu în Miroiu este mucalit, visător, timid, rușinos, are umor și creionează un personaj credibil. Mona lui Enikö Szilagyi, frumoasa inaccesibilă, este diafană, elegantă, parcă plutește în lumea reală în care ar rămâne, dar alege artificialitatea unei lumi pe care o cunoaște. Ovidiu Iuliu Moldovan în Grig are toate datele personajului. Omul de lume, intrigat de universul descoperit de Mona, de simplitatea lui, este cinic, sigur pe el, fără sentimente (Mona este o investiție pentru el). Rodica Tapălagă a realizat în Domnișoara Cucu un rol cu totul deosebit. În interpretarea ei, Domnișoara Cucu are cochetărie mascată, dorințe ascunse, nu pare a fi sperietoarea fetelor, are vervă și iese din tiparul caricatural al personajului creionat de Sebastian. În alte roluri: Octavian Cotescu (uman, bonom în profesorul Udrea), Petrică Gheorghiu (șeful de gară) dar și Cornel Vulpe, Sandu Sticlaru, Camelia Maxim,etc,
Teatru Tv- Patima de sub ulmi de Eugene O’Neill. Traducere: Petru Comarnescu. Adaptare și regie: Dinu Cernescu. Ilustrația muzicală: Lidia Danciu. Scenografie decor: Dumitru Georgescu. Scenografie costume: Eugenia Botănescu. Imaginea: George Grigorescu. Distribuție: Mircea Albulescu, Adriana Trandafir, Constantin Cotimanis, Valentin Teodosiu, Florin Piersic jr. Data vizionării:16 iunie 2020.
Teatru TV- Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Regia aritstică: Eugen Todoran. Distribuția:Enikö Szilagyi, Florin Zamfirescu, Octavian Cotescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Petre Gheorghiu, Rodica Tapalagă, Camelia Maxim, Teodor Danetti, Sandu Sticlaru, Ion Anghel, Cornel Vulpe. Data vizionării; 18 iunie 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu