M-am strecurat tiptil-tiptil printre copiii de grădiniță
veniți la Teatrul Țăndărică să vadă spectacolul Cartea Junglei. Este vorba de o nouă versiune, semnată de regizorul
Decebal Marin , o altă “citire” a aventurilor lui Mowgli,
“puiul de om” crescut printre lupii din jungla indiană. Cartea lui Rudyard
Kipling (1865-1936) apărută în 1894, a fost un punct de pornire pentru multe
versiuni teatrale, cinematografice, de desene animate peste tot în lume, deci
și în România.
Este
o poveste cu animale sălbatice (lupi, urși, maimuțe, tigri, șerpi) care trăiesc
conform legii junglei, “învinge cel mai puternic”, dar care nu are darul de a
speria, ci vorbește de tandrețe, de
curaj, de bunătate sau despre spiritul
de sacrificiu, criticând ura, cruzimea, lașitatea. Adică lumea noastră cu bune
și cu rele, văzută prin ochii lumii animale. În junglă există și umanitate,
când o lupoaică hrănește un pui de om, îl adoptă, îl crește, îl educă. La prima
vedere, Cartea Junglei pare o poveste
pentru copiii ceva mai mari, dar se poate citi printre rânduri că e vorba de
societatea umană, contemporană, despre maturizare, diversitate, acceptată sau
respinsă.
Poate
unii dintre noi avem un Mowgli al nostru sau poate o Bagheera, poate că
desenele animate ale lui Disney ne-au marcat copilăria, dar așteptăm ca orice reprezentație teatrală să ne aducă ceva
nou, poate un alt Mowgli. Spectacolul de la Țăndărică mi-a lăsat, însă, un gust
amar. De ce? Pentru că, știindu-l pe Decebal Marin, cunoscându-i calitățile de
mânuitor, de regizor, de profesor, mă așteptam la altceva. Am urmărit un
spectacol care nu m-a mișcat
sau impresionat.
Primul lucru care ar trebui remarcat este, cred eu, legat
de scenografie, realizată de Brândușa Ioan. Marea majoritatea a păpușilor,
chiar dacă unele sunt haioase, sunt de mari dimensiuni, mânuite prin diverse
tehnici (marionete cu fire scurte și lungi, cu tijă sau pe corpul actorului și
combinate sau tip Muppets). Sunt unele momente în spectacol în care ele sunt
greu de controlat și, de aceea, dau impresia că se mișcă ușor dezordonat. Excepție
fac porcul spinos, liliacul, puii de lup, chiar și Bagheera sau Sherkan.
Spectaculoasă este apariția lui Baloo, o păpușă mare, în care actorul este pe
jumătate „îmbrăcat” în ea. “Dansând cu lupii” a fost un
moment bine articulat și interpretat, sistemul de mânuire a permis o mișcare coerentă.
“Suntem
copiii Mamei Natură”, cântecul leitmotiv al spectacolului (muzica Traian
Păcurar) se reține ușor, e cantabil și dă un anumit ritm. Un moment care putea
fi de reținut, dar care a fost ratat este cel al întâlnirii dintre Mowgli și
Aisha. Duioșia momentului este anihilată de dansul din buric (e drept, de
scurtă durată!), care nu-și avea rostul. Actorii mânuitori (Dora Ortelecan
Dumitrescu, Mihai Dumitrescu, Grațiela Ștefan Ene, Ioana Chelaru, Adrian
Lefter, Simina Constantin, Alina Petrescu, Roxana Vișan, Eugenia Barbu, Ionuț
Păduraru) încearcă să creioneze personaje viabile, să “transfere” din
personalitatea lor păpușilor pe care le mânuiesc.
Nu
putea lipsi proiecția, care însoțește aproape întreg spectacolul și umple scena
cu “vegetație”, “înverzind” cortina, pantalonii, fundalul, stâncile. De aici și ușoara întunecime a
unor momente. Mici probleme ar fi și din punct de vedere al sunetului. În prima
parte nu se prea aude ce spun personajele, deși actorii au microfoane. Privirea
critică asupra spectacolului nu poate întuneca bucuria micuților spectatori
pentru care Mowgli, Baloo, Bagheera, Sherkan sau chiar șarpele Kaa sunt prietenii
lor, fiind cu toții “fii Mamei Natură”.
Teatrul de animație Țăndărică- Cartea junglei de Rudyard Kipling.
Scenariul și regia: Decebal Marin. Scenografia: Brândușa Ioan. Caractere:
Brândușa Ioan , Decebal Marin. Muzica: Traian Păcurar. Distribuția: Dora
Ortelecan Dumitrescu, Mihai Dumitrescu, Grațiela Ștefan Ene, Ioana Chelaru,
Adrian Lefter, Simina Constantin, Alina Petrescu, Roxana Vișan, Eugenia Barbu,
Ionuț Păduraru. Data vizionării: 15.09.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu